Salonul Auto de la Geneva: Maşina electrică îşi pierde din elan la salonul elveţian INFOGRAFIC

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Koenigsegg Regera, prezentat până acum doar ca protoptip, apare la Geneva. Deoarece constructorul va produce doar 80 de unităţi, preţul a ajuns la 3 milioane de dolari. Cu un motor V8 de 5 litri care oferă 700 CP, supermaşina depăşeşte 400 km/h şi sare de la 0 la 100 km/h în 2,8 secunde

Salonul de la Geneva amână debutul erei maşinilor electrice, care părea inaugurată în octombrie, la Paris, şi vine cu modele cu care constructorii speră să reziste pe o piaţă care dă semne de încetinire.

Salonul Auto de la Geneva, una dintre cele mai mari şi mai prestigioase expoziţii de profil, organizată începând din 1905, a ajuns la cea de-a 87-a ediţie. Salonul îşi deschide porţile pentru public joi, 9 martie, iar organizatorii se aşteaptă ca peste 700.000 de vizitatori să treacă pragul centrului Palexpo din Geneva pentru a se bucura de cele mai noi minuni mecanice.

Supermaşinile cu tentă SF ca Ferrari 812 Superfast şi McLaren 650S vor fi, cu siguranţă, în centrul atenţiei, deşi grosul industriei auto are acum cu totul alte preocupări, mult mai terestre, cum ar fi scăderea ritmului de creştere a vânzărilor, preluarea Opel-Vauxhall de către Peugeot şi riscurile la adresa climatului politico-economic din Europa, ameninţat de ascensiunea extremei drepte în Franţa. 

Lansările maşinilor „de serie“ nu sunt foarte numeroase. Coreenii de la Kia aduc micul Picanto, o maşină de oraş considerată „drăguţă“. Opel-Vauxhall, cu viitorul incert după ce s-a anunţat preluarea de către Peugeot, va lansa Insignia Grand Sport şi modelul Crossland. Land Rover va completa seria Range Rover cu modelul Velar, considerat un rival pentru Porsche Macan. Iar Porsche prezintă un break nou, Panamera Sport Turismo. 

Un an mai slab

Pe ansamblu, vor putea fi văzute destule SUV-uri, surprinzător de puţine noi maşini electrice, dar şi câteva mai scumpe. „Surprinzător“ pentru că la ultimul mare salon european, cel de la Paris, organizat în octombrie, abundenţa de modele pe baterie părea să semnaleze debutul erei maşinilor electrice. Însă acest debut ar putea să fie doar amânat pentru a doua parte a acestui an, când sunt aşteptate primele livrări ale noului Model 3 de la Tesla.

Între timp, industria auto se confruntă cu o încetinire a vânzărilor: IHS Markit estimează că pe piaţa vest-europeană se vor vinde 16 milioane de unităţi în acest an, adică un plus de numai 1,0%, departe de creşterea de 6,2% de anul trecut. În plus, constructorii sunt prinşi şi în controversele legate de reglementările privind eficienţa consumului de carburant şi emisiile poluante, fiind criticaţi pentru încălcarea acestor reguli şi ameninţaţi cu introducere altora, şi mai costisitoare.

Va reuşi Salonul de la Geneva să atenueze aceste perspective sumbre? Se pare că nu, sunt de părere specialiştii. „Nu se anunţă niciun big bang la Geneva, după ce Salonul de la Paris a părut să schimbe regulile jocului“, spune profesorul Stefan Bratzel, de la Centrul de Management Auto din Bergisch Gladbach, Germania. „În ceea ce priveşte cererea pieţei, se întrevede un an mai slab în Europa de Vest, deşi în acest moment nu avem multe semnale în acest sens. Însă la Geneva nu sunt multe modele noi care să aibă un impact serios asupra volumului de vânzări“, spune Bratzel.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort