Maşina electrică de la Renault-Nissan a costat patru miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renault-Nissan a investit până în prezent patru miliarde de euro în dezvoltarea primului model de automobil electric, care va fi lansat pe piaţă la sfârşitul acestui an, a declarat directorul general al alianţei, Carlos Ghosn.

“Patru miliarde de euro au fost deja alocate sau cheltuite pentru acest proiect”, a afirmat Ghosn, precizând că fondurile vor fi majorate până la sfârşitul anului 2012.Prima maşină electrică a Nissan, Leaf, va fi lansată în decembrie în SUA şi Japonia şi până în martie 2011 în Europa, notează AFP. Compania niponă estimează că din 2013 va produce 500.000 de unităţi annual. Renault deţine o participaţie de 44% la Nissan.

Nissan LEAF, prima maşină electrică din România

Începând din vară, Nissan România va demara înscrierea pentru modelul LEAF, atât pentru companiile interesate să-şi schimbe flota de maşini, cât şi pentru persoane fizice.

Nissan Leaf este un model din clasa compactă europeană (C), care oferă spaţiul interior şi performanţe comparabile cu multe modele compacte, dar cu o mare diferenţă: este un vehicul electric. Cele 48 de baterii litiu-ion, amplasate sub podea, oferă o putere de 107 CP şi un cuplu de 280 Nm. Construită pe o platformă tehnică nouă, Nissan LEAF are 4,44 metri lungime, 1,77 metri lăţime şi o înălţime de 1,55 metri, în timp ce ampatamentul ajunge la 2,7 metri.
 
Inginerii Nissan spun că modelul LEAF este unul din cele mai aerodinamice din gamă. Designerii japonezi au încercat, şi chiar au reuşit, să creeze o formă care să reducă semnificativ rezistenţa la frecarea cu aerul. Inclusiv farurile sunt concepute astfel încât fluxul de aer să nu fie direcţionat către oglinzile exterioare. Podeaua plată, difuzorul, spoilerul de mari dimensiuni din spate, ba chiar şi stopurile, ajută fluxul de aer să “curgă” pe lângă maşină. Astfel, autonomia maşinii are numai de câştigat, constructorul lăudându-se cu o distanţă de 160 de kilometric între reîncărcări.

Bateriile se încarcă în numai 30 de minute

Farurile şi stopurile lui Nissan LEAF, folosesc tehnologia LED (light-emitting diode), acestea înregistrând un consum de curent cu 50% mai mic, faţă de becurile normale.

Cu un încărcator rapid DC de 50 de kilovaţi, bateriile se încarcă la 80% din capacitate în numai 30 minute, iar cu un încărcător obişnuit pot ajunge la 100% din capacitate, în opt ore. Cea ce este şi mai interesant, capacitatea sistemului de baterii, se diminuează cu 20% în 10 ani. Şi chiar e bine să fie aşa, pentru că dacă eşti nevoit să-l schimbi, va trebui să scoţi din buzunar nu mai puţin de 7.000 de euro.

Nissan şi-a început producţia lui LEAF la uzina din Oppama, Japonia, care are o cadenţă 50.000 de unităţi pe an, iar de la sfârşitul lui 2012 să atingă un număr de 200.000 de unităţi, asta şi datorită noii uzine din Smyrna (Tennessee), Statele Unite. Cu un preţ de pornire de sub 30.000 de euro, LEAF va lovi sub centură modele clasice deja, precum Toyota Prius ori Honda Insight, chiar dacă cele două maşini nu sunt electrice, ci hibrid. Adică o combinaţie de motor classic pe benzină, ajutat de unul electric.

Mai multe pentru tine:
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie