Luca de Meo, noul CEO Renault, s-a aflat două zile în România, în prima vizită la diviziile grupului din afara Franţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul celor două zile, şeful suprem al grupului Renault, care şi-a luat în primire funcţia cu mai puţin de o lună în urmă, s-a aflat într-o vizită în România. Aceasta a fost prima călătorie a noului CEO la diviziile grupului din afara Franţei.

Deşi întregul program al vizitei în România a fost ţinut „la secret”, am aflat că oficialul a vizitat atât uzina din Mioveni cât şi Centrul Renault Business Connected din Bucureşti şi Centrul Tehnic de la Titu, acolo unde se află în testele finale viitoarele modele Sandero şi Logan ale mărcii Dacia.

„A fost o mare onoare să îi urez bun venit în România lui Luca de Meo, CEO al grupului Renault, pentru prima sa vizită în afara Franţei după preluarea noii funcţii. Îi mulţumesc că ne-a împărtăşit energia şi pasiunea sa pentru autombil”, a scris Christophe Dridi, directorul general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault România pe o reţea de socializare.

De asemenea, Nicolas Maure, fost director al Automobile Dacia, actual vicepreşedinte senior al grupului francez şi preşedinte al diviziei Eurasia, a menţionat şi el că „sunt foarte fericit să revin în România după lunga perioadă de carantină. Au fost două zile intense cu Luca de Meo, CEO-ul grupului nostru, care a vizitat Renault Bucharest Connected, Centrul Tehnic Titu şi uzina din Mioveni punând accent pe istoria şi viitorul mărcii Dacia”.

„Lucruri uimitoare au fost realizate pentru a susţine activităţile din toate locaţiile şi pentru a continua proiectele noastre în această perioadă de pandemie. A zecea aniversare a lui Duster, pe care am putut să o sărbătorim împreună la Mioveni, este o dovadă îndrăzneaţă a talentelor angajate în succesul Dacia şi a experienţei noastre puternice în industria auto din România. Multumesc tuturor echipelor pentru angajamentul şi pasiunea lor!”, a încheiat Nicolas Maure.

Sursă: adevarulauto.ro

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €