FOTO-VIDEO Toyota Yaris, mai eco şi mai tehnologizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Adevărul" a testat recent cea mai nouă variantă a subcompactei japoneze Toyota Yaris. Maşina de oraş s-a înnoit acum câteva luni fiind acum mai tehnologizată.

Este o modă printre toţi producătorii auto să-şi instaleze sisteme de conectivitate cu şoferul cu nume cât mai sofisticate. La fel a făcut şi Toyota care propune pentru noul Yaris sistemele Toyota Touch şi Toyota Touch & Go. Prin intermediul acestora, la versiunile de echipare mai de top, şoferul are acces la navigaţie şi un sistem audio care are chiar şi posibilitatea de conectare a unui stick USB.

Yaris a ajuns la a treia generaţie şi va concura în segmentul B, care - cu o cotă de 26% din piaţa totală, echivalând cu aproximativ 4 milioane de unităţi vândute pe an este unul cu o miză destul de mare pentru orice producător.



Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu Toyota Yaris!

Yaris a debutat în 1997 pe piaţa internaţională, dar de atunci şi până acum dorinţele producătorului german s-a schimbat. Astfel, noul Yaris vine cu un look mai european şi cu anumite calităţi și trăsături menite să atragă cumpărători mai tineri.
 
În gamă sunt disponibile trei motorizări şi trei variante de echipate. Maşina de test era echipată cu cel mai bun motor din gamă (1,33 l de 99 CP), dar şi fiind varianta de top (Sol) din punct de vedere al configuraţiei.
 
Motorul de 99 CP îşi face treaba destul de bine, sprinturile oferite de el sunt suficiente pentru o maşină de oraş.

Totuşi, am fi apreciat o cutie de viteze mai precisă şi cu curse mai scurte. Printre plusurile acestei maşini se numără şi cele 6 rapoarte ale cutiei, care permite un condus mai economic. Noul model Yaris este mai plăcut de condus decât m-aş fi aşteptat. Datorită dimensiunilor exterioare mai generoase are o stabilitate mai bună decât precedentul model.
 
Confortul oferit de suspensii este unul destul de bun, atâta timp cât drumul nu este exagerat de prost. Sunetul motorului este abia perceptibil în interior, spre deosebire de zgomotul de rulare sau de cel al vântului care se fac auzite la viteze mai mari.

De dimensiunile exterioare mai mari se beneficiază în interior. Şoferul şi pasagerii (chiar şi cei din spate) beneficiază de mai mult spaţiu. Avantajoasă este şi lipsa unei console centrale proeminente în faţă care lasă destul loc liber pentru şoferi şi pasager. Scaunele sunt confortabile. Plasticele din interior sunt destul de tari pe alocuri, iar lăsarea unui telefon mobil într-un spaţiu de stocare face ca la drum acesta să zdrăngăne. Designul exterior a primit linii mai angulare, Yaris având acum un design mai familiar clienţilor din Europa şi fiind, per total mai atrăgător.

Plusuri şi minusuri

+
Mai mult spațiu interior,
Design mai masculin,
Interfeţele Toyota Touch şi Toyota Touch & Go.

-
Unele plastice din interior,
Nivelul de antifonare nu este cel mai bun din gamă,
Schimbătorul de viteze îţi cere să ţinteşti următoarea treaptă.


CASETĂ TEHNICĂ
Toyota Yaris 1.33L Dual VVT-i 99CP Sol


- 0-100 km/h: 11,7 secunde
- Viteza maximă: 175 km/h
- L/l/î: 3.885/1.695/1.510
- Masă proprie: 1.080 kg
- Volum portbagaj (l): 286
- Cilindree (cmc): 1.329
- Putere (CP): 99 la 6.000 rpm
- Cuplu maxim (Nm): 125 la 4.000 rpm
- Consum mediu: 6,5 l/100 km (urban)
- Cutie de viteze: manuală, 6 trepte
- Preţ (model testat): 15.870 euro (cu TVA)

Rivalii Toyota Yaris

Honda Jazz
. Rivalul creat de compania Honda are mai puțin succes pe piața europeană decât Yaris, asta din cauza designului și a prețului un pic mai mare.

Ford Fiesta. Orice model european este un concurent foarte bun pentru Yaris. Fiesta are ca atuuri un design atrăgător şi o gamă de motorizări mai cuprinzătoare.

Seat Ibiza. Spaniolii din grupul VW propun pentru acest segment o mașină destul de ieftină dar la care aşteptăm o generaţie nouă.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate