Ford se pregăteşte să lanseze un nou model la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul model de Ford fabricat la Craiova va fi se pare similar  celui  botezat Active şi aflat în producţie pe liniile din Germania  FOTO Ford Media Center

Ford îşi continuă asaltul pe piaţa europeană şi a anunţat că va introduce în fabricaţie un nou model la uzina din Craiova. Pentru a pune în practică noul obiectiv, Ford va face o investiţie suplimentară de 200 de milioane de euro şi va angaja încă 1.500 de oameni, pentru al treilea schimb.

Oficial, din raţiuni de strategie comercială, nu s-a comunicat care este noul model, dar experţii susţin că acesta va fi construit pe platforma B a constructorului  american şi că a primit codul intern de fabricaţie BX 726. Este vorba de o maşină de talie mică la fel ca cele care se produc (EcoSport) sau au fost produse la Craiova (B-Max).

Această platformă este folosită de constructorul american pentru modele ca noul Fiesta, Ka, B-Max, Transit Courier şi EcoSport. Surse din companie susţin că noul model ar putea fi unul  situat din punctul de vedere al gabaritului  peste  actualul  Fiesta, dar sub SUV-ul EcoSport. 

Ford se adaptează trendului european

Mai mult, conform trendului european,  viitorul model va fi unul cu garda la sol mai mare şi se va afla oarecum în gama din care face parte Sandero Stepway al producătorului de la Mioveni. Adică un crossover care lasă impresia că se poate încumeta să intre pe drumuri neasfaltate. 

Concret el s-ar putea asemăna oarecum cu modelul Fiesta Active, care se produce în Germania şi se află deja în oferta producătorului american.

Ford se adaptează în acest fel tendinţelor generale de pe piaţa europeană. Astfel, americanii au observat că segmentul SUV şi crossover  a înregistrat cea mai mare creştere în Europa, unde a acoperă aproape 30% din piaţa de automobile noi. Cele mai căutate SUV-uri sunt cele din segmentele B şi C, iar analiştii considerând că tendinţa se va accentua în viitor. Practic trendul spune că volumul vânzărilor pentru acest tip de maşini se va dubla. 

Succes instantaneu

Ford a atacat o parte din această piaţă cu EcoSport acoperind segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni. Succesul  a fost aproape instantaneu. Cadenţa lunară de fabricaţie este de 13.200 de maşini EcoSport, iar un calcul simplu ne arată că pe porţile uzinei din  Craiova vor fi livrate, în acest an, 158.400 de maşini.  Mai este un mic pas pănă la egalarea şi eventual depăşirea vânzărilor celui mai cautat model fabricat în România, Dacia Duster (205.565 de unităţi în 2017).  

Cu noul model, Ford va intra acum şi piaţa crossover, segment pe care Dacia are Sandero, al doilea model ca volum de vânzări al constructorului de la Mioveni, livrat, în 2017, în 40.837 de unităţi. 

Oricum dacă noul model va avea un succes comparabil cu cel al EcoSport rezultă că  Ford, cu producţia de la Craiova,  ar putea egala sau chiar trece peste vânzările uzinei Dacia de la Mioveni. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie