Ford Focus, un sedan corect şi stabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focus în această variantă aduce un plus de stabilitate, care este de preţuit în condiţiile actuale de drum

„Adevărul“ a testat cea mai nouă generaţie a compactei Ford Focus. Este una dintre puţinele maşini care ne-au impresionat prin simplitate şi corectitudine, şi nu prin artificii tehnologice şi de confort.

Deşi toată lumea mi-a spus că voi fi plăcut impresionat de varianta hatchback, în special cu motorul Eco­Boost de 1,6 litri, am rămas cu o impresie bună şi în urma testului cu varianta aspirată a motorului 1,6, aflată pe un model arătos despre care aş fi putut să jur că este conceput ca un sedan de sine stătător. Focus în această variantă aduce un plus de stabilitate, care este de preţuit în condiţiile actuale de drum.

Motorul cu patru cilindri în linie oferă 105 CP şi un cuplu maxim de 150 Nm. Cifre deloc impresionante pe hârtie, dar, totuşi, propulsorul îşi face treaba destul de bine, mai ales în treptele inferioare. Din păcate, pentru acest model a fost aleasă cutia cu cinci rapoarte, care, deşi este precisă şi bine etajată, te face să regreţi enorm că nu ai încă o treaptă în plus.

Focus are în gamă şi o transmisie manuală cu şase trepte, la fel de precisă şi de bine etajată, dar cu rapoarte mai bune. Deşi nu sunt un mare fan al motoarelor pe benzină (din cauza consumului), am reuşit să obţin un consum de 8,5 litri în mediul urban.

Instrumentarul de bord şi consola centrală au căpătat forme şi finisaje interesante

Un interior generos

În ceea ce priveşte comportamentul trenului de rulare, noua generaţie Focus este la ani-lumină faţă de precedenta. Suspensia îi mulţumeşte atât pe cei care vor confort, cât şi pe cei care caută o oarecare rigiditate. Direcţia este precisă, iar maşina răspunde prompt la comenzi.

Designul este la o primă vedere unul destul de comun, însă modelele Focus relevă diferite linii şi detalii de design captivante pe măsură ce sunt privite mai cu atenţie. Partea spate mă duce cu gândul la cele ale concurenţilor Fluence sau Elantra, dar, per total, actualul Focus sedan este mult mai bine închegat şi mai atrăgător decât predecesorul.

Spaţiul interior este prea generos pentru un sedan de clasa compactă. Instrumentarul de bord şi consola centrală au căpătat forme şi finisaje interesante.

Elementele cu care intri cel mai des în contact sunt acoperite cu plastice plăcute la atingere. Ford a avut ideea interesantă de a acoperi feţele de uşi în anumite părţi cu material textile, care creează un contrast plăcut.

În interior au loc cinci persoane care au parte de suficient spaţiu în partea superioară, dar şi pentru picioare. Pasagerului îi este răpit puţin din acest spaţiu pentru picioare, deoarece consola centrală este mai proeminentă în dreapta. Ford Focusul de test este echipat opţional cu cruise control. Sistemul de frânare este echipat cu ABS, cu control al stabilităţii electronic denumit advance.  Maşina mai este echipată cu o întreagă suită de airbaguri, dar şi cu centuri pretensionate. Unul dintre principalele atuuri ale acestui model este că primeşti o maşină destul de mare şi destul de avansată tehnologic pe o sumă de bani, relativ mică.

Ford Focus sedan 1.6 Ti-VCT 105 CP M5 Trend

- 0-100 km/h: 12,4 secunde
- Viteza maximă: 189 km/h
- L/l/î: 4.534/1.823/1.484
- Masă proprie: 1.290 kg
- Volum portbagaj: 421 litri
- Cilindree (cmc): 1.596
- Putere (CP): 105 la 6.000 rpm
- Cuplu maxim (Nm): 150 la 4.000 rpm
- Consum mediu: 8,5 l/100 km
- Cutie de viteze: manuală, 5 trepte
- Preţ: 16.850 de euro

+

- Vizibilitate şi ergonomie foarte bune.
- Spaţiu destul de mare pentru clasa compact.
- Motor destul de potent şi economic.

-

- Preferam transmisia în 6 trepte.
- Designul părţii spate e prea comun.
- Consola centrală răpeşte din spaţiul destinat pasagerului din dreapta.

Rivalii Ford Focus



Chevrolet Cruze. Rivalul cu origini americane a fost conceput ca sedan de sine stătător. Este puţin mai ieftin, dar are gamă de motoare mai puţin extinsă.



Chevrolet Cruze. Rivalul cu origini americane a fost conceput ca sedan de sine stătător. Este puţin mai ieftin, dar are gamă de motoare mai puţin extinsă.



Hyundai Elantra. Un concurent de temut, cu o singură condiţie: să aducă în ofertă mai multe motorizări.

Mai multe pentru tine:
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc