Ferma animalelor de lux de la poalele Alpilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joia trecuta, v-am prezentat cateva dintre cele mai asteptate noutati la Salonul Auto de la Geneva. De data aceasta, o sa va delectam cu cele mai spectaculoase si extravagante aparitii. Daca treceti

Joia trecuta, v-am prezentat cateva dintre cele mai asteptate noutati la Salonul Auto de la Geneva. De data aceasta, o sa va delectam cu cele mai spectaculoase si extravagante aparitii. Daca treceti pe la Geneva, nu le ratati. Le gasiti la standuri pana pe 13 martie.
BLS - primul Cadillac diesel din istorie
Una dintre cele mai mari surprize ale Salonului Auto de la Geneva a fost aparitia primului Cadillac proiectat in Europa pentru Europa. "B-segment Luxury Sedan", sau pe scurt BLS, iata denumirea sub care GM incearca sa intre in segmentul premium al clasei medii, alaturi de BMW, Mercedes si Audi. Ceea ce am vazut la Geneva intruchipat de BLS este insa doar un concept care va fi prezentat in varianta finala la Salonul Auto de la Frankfurt, in toamna. Cu toate acestea, analistii afirma ca, teoretic, aceasta ar fi varianta finala, dar pentru productia de serie este posibil sa mai fie efectuate cateva retusuri stilistice. BLS este construit pe aceeasi platforma cu Opel Vectra sau Saab 9-3, cu care seamana mult din punct de vedere stilistic si proportional. Modelul suedez este copiat la interior aproape in totalitate. Cel mai mic si mai accesibil Cadillac va avea tractiune fata si va fi produs la Trollhaettan, Suedia. Oferit numai ca lumuzina, BLS are o lungime de 4,68 m, o latime de 1,76 m si o inaltime de 1,44 m. Bazat pe patforma tehnica a lui GM, denumita Epsilon, si folosita in Europa de Vectra si Saab 9-3, BLS nu va fi oferit in SUA, unde aceasta platforma va fi utilizata de Saturn Aura. Fiindca din 2007 platforma Epsilon va ajunge la cea de-a doua generatie, oferind in plus si posibilitatea optarii pentru tractiune integrala. Pentru BLS este deja prevazut un urmas pentru 2010. Pana atunci insa, BLS va fi oferit atat cu motoare pe benzina, cat si diesel, devenind astfel primul Cadillac diesel din istorie. Pe benzina, vor fi oferite la inceput doua motorizari, de 200, respectiv 275 CP, acesta din urma fiind un V6 Biturbo de 2,8 litri. Pentru diesel, va fi folosita motorizarea de origine GM-Fiat, de 1,9 litri cc si 180 CP. Pret, intre 28.000 si 29.000 euro. Masina va fi disponibila la vanzare din februarie 2006.
Lamborghini Concept S - prototipul perfect?
Lamborghini Concept S evoca modele celebre din istoria companiei, dand concurentei o lectie de design supersport. De altfel, acesta este unul dintre cele mai neobisnuite concepte prezentate la Salonul Auto de la Geneva. Ideea acestui prototip a fost imbunatatirea pana la perfectiune a designului. Realizat la "Centro Stile Lamborghini" de catre Luc Donckerwolke, seful echipei de design Lamborghini, Concept S este reprezentarea extrema a unei decapotabile. Construit pe platforma tehnica si pe baza caroseriei lui Gallardo, Concept S se inspira din masinile de curse clasice cu un singur loc, pentru pilot. Astfel, Concept S nu dispune de un parbriz conventional, ci de un deflector de vant folosit pe vremuri la masinile de curse. Dispozitivul desparte practic habitaclul in doua parti distincte, conferind masinii un aspect original. Spatiul dintre cele doua scaune are insa si rol practic, ajutand la curgerea lina a aerului catre motor. Pentru ca nu mai exista parbriz, oglinda interioara a fost repozitionata intre cele doua scaune in fata si ascunsa electric sub portiunea din mijloc.
Aston Martin DB8, atac la Porsche
Aston Martin DB8 Vantage este mult asteptatul "baby-Aston" cu care presedintele Ulrich Bez isi va vedea visul implinit, acela de a concura cu Porsche. Modelul avut in vedere este chiar legendarul 911, insa, datorita caracterului exclusivist, pentru DB8 Vantage clientii vor plati mai mult, respectiv 116.000 euro. Doar 3.000 de unitati vor fi construite anual in noua uzina Aston Martin din Gaydon. V8 Vantage va fi construit pe platforma de aluminiu VH, imprumutata de la DB9. Motorizarea este asigurata de un V-8 aspirat, de 4.3 l, ce dezvolta 385 CP, cuplat la o transmisie manuala cu sase trepte.
Bentley Continental Flying Spur, limuzina cu care zbori!
Bentley Continental Flying Spur (foto sus) este un model Continental GT alungit, care ofera mai mult spatiu interior si dispune de patru portiere. Noul Bentley va costa aproximativ 166.000 euro. Limuzina de superlux are un ampatament mai lung cu 30 cm decat al coupe-ului Continental GT, ceea ce a si generat o crestere semnificativa a spatiului destinat ocupantilor locurilor din spate. Locurile din fata sunt identice cu cele din Continental GT. Ceea ce atrage atentia sunt luxul si pozitia de condus sportiva, joasa, cu schimbatorul de viteze plasat relativ sus, pentru a fi usor de utilizat. Tractiunea integrala de tip "quattro" este oferita standard. Flying Spur este cea mai rapida limuzina de serie din lume, atingand o viteza maxima de 285 km/h.

Mai multe pentru tine: