DRIVE TEST - Alfa GT, o reteta italiana pentru gurmanzii soselelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alfa GT este un exemplu al faptului ca, si in cazul masinilor, precum in arta culinara, atunci cand folosesti o reteta buna si ingrediente de calitate, in doze atent cantarite, rezultatul nu poate fi decat delicios.

Asadar, mai intai avem Alfa, o marca in al carui portofoliu regasim, in acest segment, modele importante in istoria automobilului, de la 1900 SS la Giulietta Sprint, sau de la Alfetta la Giulia Sprint GT. Ultima, semnata Nuccio Bertone in 1963, impartind cu Alfa GT eleganta, bunul gust si caracterul sportiv. Si, trebuie sa acceptati, nu-i vorba despre un arc peste timp, pentru ca studioul milanez Bertone nu-mi amintesc sa aiba vreun proiect contestat, motiv pentru care a fost asul din maneca mai tuturor celor care si-au propus sa produca un coupe. Apoi, a fost folosit drept punct de plecare Alfa 156, o masina reusita, astfel ca rezultatul nu putea sa nu fie pe masura. Alfa GT este compacta, atletica si agresiva, acest mix conferindu-i o personalitate aparte. Zona frontala pastreaza motivul celor trei lobi, cel central fiind marcat de "V"-ul tipic Alfa dus la extrem. Pus si mai bine in valoare de cele doua prize de aer laterale si grupurile optice, acesta reprezinta punctul de plecare al unui bolid deopotriva agil, elegant si robust. In zona posterioara remarcam dimensiunile reduse ale suprafetei vitrate, dar si grupurile optice incastrate in caroserie, prin care stilistii de la Bertone au mai creat o zona care sa dea individualitate GT-ului. Habitaclul confirma vocatiile sportive ale modelului gratie pozitiei volanului, pedalierului si schimbatorului de viteze, rodul a zeci de ore de studiu pentru a putea maximiza controlul soferului. Ceasurile cu un look retro iti permit sa obtii foarte repede informatiile dorite, inclusiv noaptea, cind afisajul capata culoarea rosie, care permite pupilei sa reactioneze mult mai rapid la schimbarea de luminozitate. Zona centrala a plansei de bord gazduieste, la indemina celui care conduce, consola multifunctionala, ce include computerul de bord, cu un meniu "prietenos", radio-CD (cu optiunea de a citi fisiere MP3) si comenzile climatizarii automate "bi-zona". Acestor dotari li se pot adauga sistemele CONNECT Nav+, care permite efectuarea comenzilor pentru radio si telefon de pe volan, sistemul Hi-Fi Bose, CD changer sau Cruise Control. Nu-i insa singurul lucru notabil, Alfa croind un concept inedit menit sa ofere nu doar placerea de a pilota un coupe elegant, cu prestatii notabile, ci si sa nu faca vreun compromis in ceea ce priveste confortul si functionalitatea, asa cum, din pacate, se intampla nu o data in cazul acestui tip de automobil. Alfa GT ofera suficient spatiu pentru 5 persoane si un portbagaj de 320 litri, capacitatea sa putand sa creasca notabil gratie faptului ca bancheta spate este complet rabatabila. Interiorul poate oferi doua ambiente: unul clasic sportiv, cu plansa de bord si panouri negre, dar si o varianta eleganta, caracterizata de o combinatie de gri si negru. Alfa GT a preluat si mecanica lui Alfa 156. Este vorba de suspensiile independente (triunghiuri suprapuse, pe puntea fata, respectiv brate McPherson, pe cea spate) sau gama de motoare care, in plus, ofera si intre cele mai mari puteri specifice in clasa lor de cilindree: 1.8 Twin Spark de 140 CP, 2.0 JTS de 165 CP, 1.9 Multijet 16 V de 150 CP (exclusiv pentru acest model), dar si puternicul 3.2 V6 de 240 CP, care echipeaza versiunea GTA. Si, daca tot am ajuns la motoare, este cazul sa vedem si modul in care se comporta Alfa GT la drum. Inca de la primii kilometri parcursi, ceea ce te impresioneaza cel mai mult sunt stabilitatea si manevrabilitatea. In versiunea cu roti de 17 inch, GT 3.2 V6 are o tinuta de drum excelenta, dandu-ti senzatia ca nu ai cum sa nu te afli pe traiectoria corecta, inclusiv in viraje, si iti permit sa te simti in siguranta chiar si atunci cand apesi determinat pedala de acceleratie sau esti obligat, de o situatie critica, sa reduci viteza intr-un viraj pe care ai inceput sa-l negociezi in forta. Sistemele electronice de control al stabilitatii si tractiune isi fac simtita prezenta cu discretie si ajuta Alfa GT in orice conditii de aderenta. Un nivel de precizie pe care nu-l regasesti la multe masini cu o asemenea putere (aproape 240 CP) si tractiune fata. Sigur, celor care nu au avut parte decat foarte rar de masini tari, le recomand precautie in prima instanta. Dar si acestia vor descoperi, incet-incet, ca reactiile lui GT, precizia cu care raspund oricarei solicitari volanul, ambreiajul, acceleratia si cutia de viteze, cu 6 trepte, bine etajata, sunt parametri care rar iti confera senzatii atat de placute atunci cand ii ceri bolidului sa-ti arate ceea ce poate. A doua optiune in ceea ce priveste versiunile de motorizare este noul 1.9 JTD, care ofera 150 CP, dar, parca si mai important, un cuplu generos, disponibil pe o larga plaja de turatii. Poti creste in viteza inca de la 1.000-1.500 rpm, dar adevaratul regal al exploziei de forta il ai intre 1.800 si 4.500 rpm. Si, atentie, mai ai la dispozitie, pentru cazuri speciale, 500 rpm... rezerva. In fine, gama este completata, spuneam, de propulsoarele 1.8 Twin Spark de 140 CP si 2.0 JTS de 165 CP, cele care ofera cel mai bun compromis intre performante si costuri reduse. Fara indoiala, oferind 25 CP in plus, unitatea 2.0 JTS este optiunea numarul unu, dar, ne veti da dreptate daca o veti pune la incercare, si 1.8 Twin Spark va va regala cu senzatii excelente.
Sfatul nostru: Daca va doriti un GT veritabil, Alfa trebuie sa fie pe lista scurta. Versiunea 1.8 Twin Spark este alegerea optima pentru cei care sunt atenti la buget, dar, daca tot vreti un astfel de automobil, optati pentru motorizarea 3.2 V6.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie