Comentariul săptămânii: Inflexiunea care vine?!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa auto a scăzut cu aproape 10% după primele 7 luni ale anului şi toată lumea îşi dă cu părerea. Comentariile APIA legate de această pierdere sunt pertinente.

Prima de casare este gestionată destul de prost dar nu este nici o noutate. Imposibilitatea de a deduce TVA-ul la achiziţia de maşini are un impact serios şi se vede. Însă mai sunt şi alte cauze care generează o piaţă mai mică chiar şi decât dezastrul de anul trecut.

Nimeni nu mai are încredere în sistem, fie că ne referim la cel politic sau cel economic. Consumatorul- fizic sau juridic- nu înţelege ce-i va aduce viitorul şi încearcă să amâne costurile care nu reprezintă investiţii. Şi, din păcate, o maşină nu este - în proporţie de peste 95%- o investiţie ci o cheltuială care se depreciază vizibil. Orice automobil cumpărat în vremuri normale, pierdea 10% din valoare imediat după ce s-a semnat actul de vânzare. Acum este mult mai mult. Iar după trei ani, dacă mai recuperezi 40% este deja mare lucru. Desigur, sunt nuanţe iar de cele 5 procente numite investiţii ne vom ocupa altădată.

La vremuri de criză profundă şi parcă fără de sfârşit, nu prea mai sunt mulţi care să aibă încredere în viitor. Iar business-ul cu automobile de la noi nu face mare lucru pentru a recupera ceva din încrederea pierdută aruncând pisica în gradina guvernului. Iar executivul se bâlbâie non-stop neştiind pe ce „butoane" să apese pentru a crea încredere şi a încuraja nevoia de automobil. Într-o Europă tot mai comisă pentru maşini verzi, România rămâne o „pată" de orice altă culoare numai verde nu! Lărging un pic imaginea, să remarcăm că mai toate ţările UE în dificultate au scăderi: Spania cu 24,2%, Italia cu 12,9%, Portugalia cu 19,1% iar Grecia cu 40,4%. Prin comparaţie, la noi este parfum. Prin jurul nostru doar Polonia are o pierdere de viteză de 4,5% însă restul recuperează câte puţin. Dacă este să fim optimişti, ne rămâne şansa ca pănă la sfârşitul anului piaţa să realizeze acel punct de inflexiune care va marca sfărşitul căderii pieţii şi începutul unei recuperări lungi şi dificile. Dar dacă se stă cu mâinile în sân (nu discutăm ale cui mâni şi care sâni) nu vine nici o inflexiune! 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare