Comentariul săptămânii: Evoluţie versus Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele drive teste cu noul VW Passat ne-au readus în atenţie această luptă dintre Evoluţie şi Revoluţie în design. Nemţii din Wolf­sburg au optat - din nou - pentru Evoluţie.

Noul Passat este o evoluţie a vechiului model, împrumutând câte ceva din trăsăturile noului Phaeton, dar continuând un look deloc flamboyant. De alftel, la fel a fost şi cu ultimul Golf sau Polo. Rezultatele de vânzări sunt însă foarte bune, Passat este lider în segmentul D european, iar Golful chiar lider european absolut.

De partea cealaltă,latinii sunt de părere că doar o Revoluţie poate să-ţi impună un nou model pe piaţă. Mai mult, toate studiile arată că design-ul joacă rolul decisiv în alegerea unei maşini iar un look atrăgător, interesant, poate întoarce privirile oricui şi poate duce mâna la portofel.

Sunt modele care au demonstrat această teorie. Cel mai la îndemână exemplu este Ford Fiesta, maşina anului 2010 în România, care s-a vândut foarte bine în Europa, inclusiv la noi. Aici „kinetic design" şi-a făcut efectul cu brio, aducându-şi o contribuţie importantă la profitul companiei americane. Important este că, în toate aceste cazuri, nu minimalizăm celelalte puncte forte ale maşinilor, elemente care au contribuit din plin la succesul de vânzări.

Este indiscutabil că gusturile nu se discută. Iar ce-i place unui neamţ nu este bine să-i impui unui francez. Şi invers. Trăim într-o epocă în care avem de ales. Evoluţia şi Revoluţia au expresii de succes în designul european şi nu mai poate fi pusă problema că una este mai bună decât cealaltă. Latura emoţională generată de un design revoluţionar poate lăsa indiferenţi pe foarte mulţi. Sunt oameni conservatori, poate unii îi vor considera încuiaţi, dar la fel de buni cumpărători ca şi cei care sunt înebuniţi după cele mai spectaculoase forme. 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul