Cele mai ieftine zece mașini pe care le puteți deține. Modele cu cele mai mici costuri de funcționare

0
Publicat:

A fost realizat un clasament al primelor 10 mașini noi care oferă astăzi cele mai ieftine costuri de proprietate. Calculul include prețul recomandat de producător, costul combustibilului, taxe, service, reparații și valoarea reziduală.

Dacia Sandero este cea mai accesibilă mașină din Marea Britanie Foto: Captură video Daily Mail

Există o mare diferență între a cumpăra o mașină ieftină și una care este accesibilă. Acesta din urmă vă garantează cele mai mici costuri de funcționare pe toată perioada în care o păstrați, dar și că veți primi cea mai mare parte din prețul de cumpărare înapoi atunci când vine momentul să o vindeți.

Daily Mail vă spune clasamentul celor mai noi 10 mașini din showroom-urile din Marea Britanie care oferă astăzi cele mai ieftine costuri de proprietate. Datele care susțin acest clasament au fost furnizate de experții în date auto de la HPI. Aceștia au efectuat calculul costului total de proprietate (TCO) pentru fiecare motor nou din showroom-uri, pe baza unei perioade de proprietate de trei ani, cu un kilometraj mediu de 10.000 de mile pe an. Datele exclusive HPI dezvăluie cele mai accesibile mașini noi pe o perioadă de 3 ani.

Costurile de funcționare includ o varietate de factori controlați, inclusiv prețul de vânzare cu amănuntul, costul de întreținere, de combustibil, de reparație, dar și amortizarea. A fost omisă asigurarea pentru a face comparația cât mai corectă posibil, pentru că ea este diferită de la un conducător auto la altul.

 „Există multe costuri asociate cu deținerea unei mașini, care sunt adesea trecute cu vederea, influențând șoferii după ce s-au despărțit deja de banii lor. Afișarea cu acuratețe a tuturor costurilor de funcționare asociate cu deținerea unei mașini înseamnă că nu există surprize neașteptate la șase luni sau trei ani. Înțelegerea și luarea în considerare a costurilor este importantă înainte de a vă angaja să cumpărați o mașină. Ajutând șoferii să calculeze costurile implicate de un vehicul de care sunt interesați și având atât de multe opțiuni disponibile, suntem încrezători că îi putem ajuta pe șoferi să decidă asupra unui vehicul de mare valoare, care este ieftin de rulat”, a precizat Andrew Turner de la HPI pentru sursa citată.

Clasamentul celor mai ieftine 10 mașini noi

Iar pe locul 10  al acestui clasament se află Dacia Duster, fiind stabilit de experții auto un cost total de proprietate (TCO), pe parcursul a trei ani, de 13.435,74 lire sterline. S-a luat în calcul prețul de cumpărare al mașinii, de 18,245 lire sterline, prețul de vânzare al vehiculului peste trei ani - 10,025 lire sterline (-45%) și TCO, pe lună, de 373,22 lire sterline.

Potrivit HPI, mașina merită toți banii. „Acest lucru se datorează faptului că a doua generație Duster este singurul model de dimensiune de familie care a intrat în topul 10 al celor mai accesibile motoare de deținut, bazat pe varianta 1.0 TCe 100 Bi-Fuel. Pe o perioadă de trei ani, cuprinzând prețul de achiziție, facturile de combustibil, înlocuirea pieselor consumabile, accizele vehiculelor, service-ul, ITV-urile și alte cheltuieli financiare legate de deținerea vehiculului, șoferii vor cheltui puțin peste 13.400 de lire sterline pe o perioadă de trei ani. Acest lucru este ajutat de valorile puternice de revânzare ale Daciei ca marcă în general, Dusterul depreciindu-se doar cu 45% din prețul său de vânzare cu amănuntul după 36 de luni”, conform experților auto.

Pe locul 9 se află Suzuki Ignis, cu un cost total de proprietate, pe trei ani, de 13.299,75 lire, fiind urmată de Fiat Panda (TCO, pe trei ani, de 12.738,66 lire), Suzuki Swift (TCO, pe trei ani, de 12.237,63 lire sterline), Citroen C3 (TCO, pe trei ani, de 12.130,52 lire sterline, MG3 (TCO, pe trei ani, de 12.049,18 lire sterline), Toyota Aygo X (TCO, pe trei ani, de 11.983,52 lire sterline).

Kia Picanto se află pe locul trei al clasamentului cu un cost total de proprietate, pe trei ani, de 11.981,28 lire sterline, iar pe locul doi se află Hyundai i10, cu un cost total de proprietate, peaceeași perioadă, de 11.765,78 lire sterline.

Dacia Sandero este cea mai puțin costisitoare mașină din Marea Britanie

Pe primul loc de află Dacia Sandero, varianta 1.0 Tce Bi-Fuel Essential 5drm, care are un preț de cumpărare de 13.755 lire sterline. Experții i-au stabilit, de asemenea, prețul de vânzare peste 3 ani la 7.025 lire sterline (-49%) și un cost total de proprietate pe lună de 306,75 lire sterline. Cea mai puțin costisitoare mașină nouă din Marea Britanie de cumpărat este și cea mai accesibilă pentru rulare, potrivit experților.

Dacia Sandero a avut un succes uriaș de când a intrat pe piața din Marea Britanie. Iar cel mai recent model al său este un rival autentic pentru omologii mai consacrați.

Versiunea identificată ca fiind cea mai ieftină mașină nouă dintre toate, pe care să o dețineți timp de trei ani, returnează puțin peste 51 mpg și are o depreciere respectabilă de aproximativ jumătate din valoarea sa inițială. Dar prețul inițial foarte mic, facturile mici de service și ușurința de reparare sunt cele care duc costul total de proprietate la un impresionant 11.043 lire sterline în 36 de luni”, potrivit datelor furnizate de HPI.

TCO sau costul total de proprietate ia în considerare amortizarea (pierderea de valoare), costurile de service și întreținere, costurile cu combustibilul, acciza pentru vehicule, costurile de înlocuire a anvelopelor și plăcuțelor de frână.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova