Cele mai frumoase biciclete din lume. Modele originale, care vor fi lansate pe piaţă anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boxer Rocket este modelul perfect pentru cei care vor să transporte copii în siguranţă/Imagini BBC

Într-o perioadă în care tot mai mulţi oameni îşi doresc înlocuirea maşinilor cu biciclete, pentru un mediu mai curat şi mai sănătos, BBC prezintă câteva modele inedite de biciclete, care vor face cu siguranţă mai atractivă ideea deplasării pe două roţi în loc de patru.

Helix este un model produs de un startup din Toronto. Este pliabil şi poate fi transportat foarte uşor, iar prin numai câteva mişcări se poate desface, devenind el însuşi un bun mijloc de transport. Partea metalică este construită din titaniu, de aceea este un model extrem de uşor, cântărind doar 9.5 kg. Când este pliată, bicicleta Helix ocupă doar spaţiul unei roţi, de aceea este simplu de păstrat şi într-o locuinţă foarte mică. Compania producătoare speră să poată strânge sumele necesare ca să lanseze Helix pe piaţă chiar vara aceasta. Modelul va costa între 1.300-1.700 de dolari.

Bicicleta Canyion Speedmax WHR este modelul perfect pentru amatorii de viteză şi efort îndelungat. Compania producătoare germană, Canyion, a testat produsul cu ajutorului sportivului Alex Dowsett. El a mers timp de o oră cu acest model, la o viteză de aproximativ 53 km/h, demonstrând cât de aerodinamic este acest produs. Şi aspectul bicicletei este inedit, fiind un model foarte frumos, care cu siguranţă atrage toate privirile.

Acum sunt la modă şi bicicletele din lemn, mult mai frumoase şi interesante decât cele clasice, metalice. O bicicletă din lemn poate costa între 90 de dolari şi 70.000 de dolari pentru un model unic, artistic. Creaţiile stilistului italian Matteo Zugnoni au fost prezentate chiar şi la Săptămâna de Design de la Milano, în luna aprilie. Cumpărătorii vor putea alege esenţa de lemn din care să fie realizată bicicleta lor şi culorile dorite.  Modelul din imagine costă 7.700 de dolari.

Halfbike II este o nouă variantă a modelului Halfbike. Varianta actuală este mai ergonomică şi asigură o poziţie mai stabilă, mai confortabilă. Cadrul este din aliminiu, are o singură roată în faţă, care asigură deplasarea, plus două roţi mai mici în spate, pentru echilibru. Este o bicicletă care ocupă foarte puţin spaţiu, poate fi transportată destul de uşor şi cântăreşte doar 8 kg. Halfbike II costă 600 de dolari.

Pentru cei care au copii, există o bicicletă ideală: Boxer Rocket. În ataş pot sta 4 copii, pe băncuţe speciale, în siguranţă, legaţi cu centuri. Desigur, nacela poate fi folosită şi de un adult. Efortul pe care trebuie să-l facă ciclistul nu este foarte mare, pentru că există un motor electric care va ajuta la pedalare. Modelul costă destul de mult, peste 7.000 de dolari, iar compania care îl produce este britanică – Boxer Cycles.

SPA Bicicletto este un model pentru cei care vor să aibă un produs de lux, dar şi foarte modern, dotat cu tehnologie de ultimă oră. Inventat de compania italiană Societa Piemontese Autompbili, SPA Bicicletto are un motor electric, cu care poate atinge 45 km/h pe o distanţă de aproape 50 km, fără efort din partea utilizatorului. Desigur, pentru a rezista mai mult timp, motorul poate fi ajutat şi prin pedalare. Bateria se poate reîncărca în 5 ore. Modelul va fi disponibil la sfârşitul acestui an la preţul de 11.000 de dolari.


 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei