Autoturismele în regim taxi nu vor mai primi certificatul de la RAR dacă au folii pe geamuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Registrul Auto Român nu eliberează certificatul de agreare taxi dacă maşinile destinate transportului public au pe geamuri folii sau tratamente chimice care împiedică vizibilitatea, potrivit legislaţiei în vigoare.

„Există însă şi particularitatea ca geamurile laterale spate şi luneta, care nu fac parte din câmpul principal de vizibilitate, să poată avea o transparenţă mai redusă, însă doar dacă geamul respectiv a fost omologat ca atare de fabricant. Ca să fiţi siguri că geamurile mai închise la culoare ale taxiului (menţionate mai sus) sunt în regulă şi nu vor face obiectul respingerii maşinii la inspecţia RAR, asiguraţi-vă că au imprimate din fabricaţie caracteristicile V43R (marcajul ştanţat care atestă că geamul este conform)”, se aminteşte în comunicat. 

De asemenea,  reprezentanţii Registrului Auto Român afrimă că "este în regulă cu geamuri fumurii pe lateral spate şi lunetă doar dacă au marcajul V43 R şi doar dacă nu sunt aplicate folii peste geam, fie ele şi certificate". 

„În caz contrar, RAR sancţionează orice abatere în privinţa vizibilităţii, dacă maşina este trasă pe dreapta de poliţie, la un control în trafic sau dacă vă prezentaţi la sediile Registrului cu prilejul oricărei verificări. Toate detaliile menţionate sunt valabile doar pentru activitatea de taximetrie!”, mai este precizat în comunicatul transmis de către RAR. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică