10 obiecte esenţiale care nu ar trebui să îţi lipsească din maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii auto ştiu foarte bine că înainte de a pleca la drum trebuie să-şi asigure autoturismul pentru condiţiile meteorologice. Cu toate acestea, situaţiile neprevăzute apar la tot pasul. Pentru a trece peste acestea, asigură-te că ai în maşină câteva obiecte care, în unele situaţii, chiar îţi pot salva viaţa.

Călătoria cu maşina este mult mai comod decât cel cu mijloacele de transport în comun. Dar, chiar şi aşa, uneori pot apărea situaţii neaşteptate. Fie că este vorba de un accident, condiţii meteorologice nefavorabile sau probleme mecanice, întotdeauna trebuie să fii pregătit pentru rezolvarea fiecărei situaţii.

Littlethings.com a realizat lista lucrurilor care nu ar trebui să lipsească niciodată din maşină:

Rucsac

În cazul în care vor apărea defecţiuni ale maşinii, există posibilitatea să fii nevoit să pleci după ajutor. De aceea, este important să ai întotdeauna un rucsac în maşină. Asigură-te că este suficient de mare pentru toate lucrurile pe care vei avea nevoie să le pui în el.

Articole groase de îmbrăcăminte

Indiferent de sezon, păstrarea unor haine groase la îndemână este o bună idee. Un bun exemplu ar fi o eşarfă, o căciulă şi mănuşi. Dacă de obicei călătoriţi cu familia, aveţi grijă să le asiguraţi şi acestora câteva haine groase.

Surse de lumină

În cazul în care vei fi blocat în întuneric, evident vei avea nevoie de lumină. Chibriturile şi lumânările pot fi o bună soluţie, dar fii atent la pericolul utilizării lor în interiorul autoturismului. O mai bună soluţie este lanterna. Puteţi opta pentru o lanternă care se poate încărca prin energia produsă manual, pentru a fi sigur că nu rămâneţi fără baterii.

Kit de prim ajutor

Un kit de prim ajutor ar trebui să fie nelipsit din orice maşină. Asiguraţi-vă că acesta conţine comprese cu tifon steril, unguent cu antibiotic, analgezice, leucoplast, faşă elastic, gheaţă, o foarfecă şi mănuşi de unică folosinţă. Chiar şi aşa, în cazul în care aveţi nevoie de îngrijiri medicale, apelaţi numărul de urgenţă 112.

Alimente şi apă

În funcţie de timpul în care eşti blocat, va trebui să te hrăneşti pentru a-ţi putea păstra nivelul de energie. Gustările  greu perisabile, cum ar fi nucile şi fructele uscate, bine sigilate, sunt alegeri foarte potrivite. Nu uitaţi să vă păstraţi nivelul de hidratare, aşa că luaţi întotdeauna câteva sticle de apă în maşină.

Unelte şi consumabile pentru maşină

Dacă rămâneţi cu roţile blocate în zăpadă, o mini lopată va fi un element de mare pentru ajutor. De asemenea, maşina trebuie să aibă roată de rezervă şi cric, dar şi un set de instrumente mici cum ar fi un ciocan, şurubelniţe şi chei. Nu uita nici de lichid de parbriz şi ulei de motor. Un alt lucru care ar putea fi de folos este instrumentul pentru evacuarea de urgenţă, care să vă ajute să spargeţi geamul şi să tăiaţi centura de siguranţă.

Surse de căldură

Pe lângă eşarfe şi mănuşi, este o idee bună să aveţi în maşină şi câteva pături termice sau aparate de încălzit care folosesc energia manuală. În cazul în care trebuie să ieşi afară din maşină în condiţii meteorologice nefavorabile, o pelerină de ploaie îţi va fi de mare ajutor.

Vizibilitate şi comunicare

Pentru a cere ajutor, cel mai important este telefonul mobil. Aşa că ai grijă să păstrezi un încărcător de maşină sau o baterie externă.

În timp ce aşteptaţi venirea ajutoarelor, va trebui să rămâi vizibil pe marginea drumului. Este indicat să foloseşti semnele rutiere specifice, lumină led sau rachete de avertizare. Nu uita nici de folosirea vestei reflectorizante care să îţi asigure protecţia necesară.

Instrumente de relaxare

Uneori, tot ce putem face este să aşteptăm, din păcate, lucru care este extem de plictisitor. Atunci când timpul pare că a stat în loc, nişte cărţi de joc vor fi de mare ajutor. Dacă aveţi copii, păstraţi la îndemână nişte hârtie şi creioane sau puzzle-uri.

Rezervorul plin

De fiecare dată când călătoriţi, mai ales dacă plecaţi la dum lung în condiţii meteorologice nefavorabile, asiguraţi-vă că aveţi rezervorul plin. De asemenea, de fiecare dată când călătoriţi, asiguraţi-vă că cineva ştie ruta pe care urmează să mergeţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta