Angajaţii frumoşi sunt plătiţi mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu confirmă ceea ce lumea din domeniul publicităţii bănuia deja de mult: frumuseţea vinde cel mai bine. Regula se aplică şi la serviciu.

Daniel Hamermesh, profesor de economie la Universitatea din Texas, a studiat timp de 20 de ani fenomenul pe care l-a denumit „economia frumuseţii" . El a ajuns la concluzia că angajaţii care arată bine sunt atraşi de către companii prin intermediul unor salarii mai mari.

Studiul lui Hamermesh a fost publicat în cartea sa „Beauty Pays" („Răsplata frumuseţii") şi arată că persoanele arătoase nu se bucură doar de un salariu mai bun, ci şi de alte avantaje, precum invitaţii la petreceri private sau călătorii de afaceri, în timp ce persoanele mai puţin atractive riscă de multe ori să fie discriminate, scrie „The Daily Mail".

Daniel Hamermesh susţine că oamenii frumoşi sunt mult mai fericiţi decât cei care nu arată bine şi de cele mai multe ori îşi găsesc un partener de viaţă la fel de arătos. Profesorul explică faptul că la aspectul fizic contează cel mai mult simetria feţei şi expresia facială. Angajaţii care arată bine pot aduce un profit mai mare companiei pentru care lucrează, se mai precizează în studiu. Totuşi, cei care se bucură de o popularitate foarte mare poate câştiga un salariu bun.

În cartea sa, profesorul a publicat şi un studiu al salariilor, estimând că o persoană care arată bine câştigă în medie, pe an, cu 170.000 de euro mai mult decât un om cu aspect fizic mai puţin atractiv. Mai mult,  Daniel Hamermesh spune că o femeie frumoasă câştigă cu 4% mai mult decât una care nu arată bine, în timp ce salariul unui bărbat atractiv este cu 3% mai mare decât al unuia care nu este la fel de chipeş.

Criticat de Jay Leno

Comicul american şi, totodată, gazda emisiunii „The Tonight Show", Jay Leno, l-a criticat în trecut pe profesorul Hamermesh, afirmând că studiul nu poate fi corect, atât timp cât fostul candidat la Preşedinţia Statelor Unite, Ross Perot, a câştigat mai mulţi bani decât actorul Rob Lowe. Daniel Hamermesh s-a apărat însă, precizând că studiul său nu se referă la anumite persoane, ci, în general,  la oamenii care arată bine.

170 de mii de euro câştigă în plus, anual, un american cu un aspect fizic plăcut, faţă de unul considerat mai puţin atrăgător.

4% este procentul cu care o femeie atrăgătoare câştigă mai mult decât o colegă care nu arată la fel de bine.

3% este procentul cu care  salariul unui bărbat sexy este mai mare decât cel al unuia obişnuit.

20 de ani a durat studiul profesorului american Daniel Hamermesh.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese