Actualitatea asasinatului politic

Revistele „Historia" şi „FP România" au lansat cele mai noi ediţii la Universitatea „Nicolae Titulescu" din Bucureşti, având experţi invitaţi şi o temă comună

Şi după predarea baghetei de redactor-şef de la Ovidiu Nahoi la Ion M. Ioniţă, revistele „Historia” şi „FP România”, ambele editate de Adevărul Holding, evoluează într-un paralel care e şi împreună. Ca dovadă, lansarea celor mai noi ediţii – având pe copertă subiectele „Nicu Ceauşescu – singurul interviu acordat presei române”, respectiv „Îmbătrânirea globală” – a fost nu doar simultană şi în acelaşi loc, dar a avut şi o temă comună. Împlinirea a 70 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, de către legionari, poate fi şi un bun prilej de analiză a riscurilor populismelor de astăzi. Au fost invitaţi să descifreze contextul crimei, dar şi actualitatea actului, Adrian Cioroianu, Vlad Nistor şi Andrei Ţăranu.

De ce a fost ucis Iorga? Unul dintre răspunsuri: pentru că savantul reverat a cutezat să facă politică - într-o anumită tabără a naţionalismului. Dosarul din revistă şi vorbitorii invitaţi au invocat acea scrisoare trimisă de Zelea Codreanu lui Iorga, în care istoricul era acuzat că face compromisuri: anume că a încurajat avântul naţionalist al tineretului pentru ca, mai târziu, să îmbrace haina susţinătorului lui Carol al II-lea. Iorga a făcut publică scrisoarea cu pricina, Căpitanul a fost arestat şi apoi ucis din ordinul lui Carol. De-aici ideea că Iorga ar fi fost autorul moral al asasinării lui Codreanu şi ideea răzbunării.

A contribuit asasinatul la mitologizarea intelectualului Iorga? Într-adevăr, conştiinţa publică actuală reţine doar uriaşa statura intelectuală a omului de cultură, nu şi eşecurile omului în postura de şef de guvern sau de universitate. Pe de altă parte, s-a evaluat la dezbatere, l-ar fi executat şi comuniştii; aşa, doar i-au scos memoria de la naftalină, când le-a fost util. Dezbaterea a trecut astfel de la populismul extremei drepte la cel al extremei stângi, de la cele vechi la cele mai noi.

Populismul normal

Cu discuţia ajunsă aici, Adrian Cioroianu a invocat cultura politică a românilor de astăzi: de ce nu reţinem din istoria ţării şi cărturarii sau modernizatorii, ci numai războinicii şi călăii? Efectul social e că încă ne mai dorim lideri salvatori prin mână forte. Pe de altă parte, s-a convenit la dezbatere, aceeaşi cultură politică face foarte rare asasinatele politice în România - chiar şi pe cele mafiote, de care ruşii ori bulgarii au parte din plin. 

Invitat al invitaţilor, Gabriel Marin, Ph. D şi profesor la Universitatea din Ottawa, a primenit discursul. Existenţa lui Gigi Becali sau a PRM în peisajul politic românesc e chiar OK, întrucât populismul e o parte a sistemului democratic, ca necesară defulare a unor frustrări pe care democraţia nu poate să nu le producă. Există şi în Quebec, doar că acolo e civic. Tot universitarul român plecat în Canada a invocat şi echivalentul moldovenesc al populismului – teoria ar fi că acolo unde au loc schimbări apar şi nostalgicii.

Pe marginea subiectului, dar profitând de discuţia liberă cu vorbitorii, studenţii din sală s-au arătat interesaţi de pierderea suveranităţii statelor în favoarea Uniunii Europene sau de gradul în care globalizarea ameninţă democraţia (sic!). Dar au pus şi întrebarea fiecărei generaţii tinere: ce pot face eu pentru a face situaţia mai bună? Să votaţi bine, a fost singurul răspuns.