A fost inventat medicamentul care te bronzează fără să stai la soare: cum funcţionează pastila care te protejează de razele UV şi de cancerul de piele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă americani au dezvoltat un medicament care imită efectul luminii solare asupra pielii, având ca efect bronzul fără ca persoanele să suporte vreo rază UV. Practic, medicamentul „păcăleşte“ organismul să producă o formă a melaninei pigmentare.

Majoritatea oamenilor iubesc bronzul perfect al pielii, chiar dacă ştim cu toţii cât de dăunătoare şi periculoase pot fi razele UV. Unii ajung să folosească o cremă cu factor de protecţie pentru a-şi proteja pielea, iar apoi aplică tot felul de loţiuni bronzante pentru a obţine o strălucire în condiţii de siguranţă, scrie independent.co.uk.

Totuşi, ce aţi spune dacă ar exista modalitatea de a obţine un bronz perfect fără a vă supune riscurilor? Datorită noilor cercetări ştiinţifice, se pare că acest lucru va deveni posibil.

Medicamentul care bronzează pielea fără a o expune la riscuri

Oamenii de ştiinţă de la Massachusetts General Hospital au dezvoltat un medicament care imită efectul luminii solare asupra pielii, având ca efect bronzul fără nicio rază UV. Medicamentul produce o formă a melaninei pigmentare, testată pe eşantioane de piele şi şoareci.

Se speră că medicamentul poate crea şi efectul de piele roşie, care, de obicei, este o piele arsă mai degrabă decât bronzată la soare. Mai mult, ar putea încetini apariţia îmbătrânirii pielii, oamenii de ştiinţă sperând că produsul va ajuta la progresul prevenirii cancerului de piele.

„Pigmentul închis este asociat cu un risc mai scăzut al tuturor formelor de cancer de piele - ceea ce ar fi un lucru foarte important. Scopul nostru real este o strategie nouă pentru protejarea pielii de radiaţii UV şi de cancer“, a declarat Dr. David Fisher, unul dintre cercetători, pentru BBC News .

Melanina întunecată este stratul natural al pielii, dar care apare numai după un lanţ de reacţii chimice produse ca urmare a expunerii la soare. Cu toate acestea, noul medicament ar determina organismul să depăşească riscurile şi să înceapă imediat să producă melanina.

Funcţionează prin aplicarea pe piele

„Are un efect puternic de întunecare a nuanţei pielii. Sub microscop este melanină reală şi activează producţia de pigment într-o manieră independentă de razele UV“, a spus dr. Fisher. Testele arată că melanina produsă de medicament blochează cu succes razele UV dăunătoare.

Deşi nu au existat reacţii adverse ale medicamentului, oamenii de ştiinţă vor să facă mai multe teste înainte de a-l scoate pe piaţă. „Trebuie să facem mai multe cercetări înainte de a stabili că acest tip de tratament poate fi folosit  pe oameni“, a precizat Matthew Gass, de la Asociaţia Britanică de Dermatologi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie