A fost descoperită cea mai mică broască din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O specie de broaşte, care se consideră a fi cea mai mică din lume, a fost descoperiră în Papua Noua Guinee, de o echipă de cercetători americani.

Doar şapte milimetri măsoară Paedophryne amauensis, cea mai mică vertebrată din lume, specie din care fac parte mamiferele, peştii, păsările şi amfibienii, scrie BBC.

Aceasta trăieşte în pădure, în litiere (strat de frunze moarte și alte resturi vegetale și animale care acoperă solul în pădure).

Misiunea de depistare a speciei nu a fost una uşoară pentru cercetători, deoarece broaştele sunt bine camuflate prin frunzele căzute din pădure.

Mai greu a fost că locurile în care trăieşte sunt forte populate, lucru care le face foarte greu de depistat faţă de celelalte specii.

„Pădurile din Noua Guinee sunt incredibil de gălăgioase noaptea. Noi am înregistrat sunetele şi am fost curioşi să vedem de unde vin ele. Aşa că am triangulat datele pentru a depista locaţia broaştelor şi le-am găsit în frunziş. Era noapte, iar aceste broaşte sunt foarte mici. Le-am depistat după mai multe încercări eşuate, după ce am luat o mână de frunze şi le-am aruncat într-o pungă curată de plastic", a detaliat cercetătorul Chris Austin de la Universitatea Louisiana din SUA.

Până acum, un peşte deţinea recordul pentru cea mai mică specie de vertebrate.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți