8 moduri de a interacţiona cu oamenii care nu ne plac: sfaturi pentru a evita conflictele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a interacţiona cu oamenii greu de mulţumit, Deep Patel, autor al cărţii „Cele 11 principii ale succesului“, oferă câteva sfaturi pentru a putea face faţă provocărilor create de aceştia.

Deep Patel, autor al cărţii „Cele 11 principii ale succesului“, ne aminteşte că nimeni nu este perfect. Asta înseamnă că avem în jurul nostru măcar o persoană pe care nu o placem. Patel oferă câteva sfaturi pe care oamenii de succes le folosesc în astfel de situaţii. „În loc să îngropaţi capul în nisip, încercaţi să vă schimbaţi perspectivele“, recomandă acesta.

Acceptaţi că nu puteţi comunica cu toată lumea

Patel spune că primul pas în a face faţă persoanelor  pe care nu le agreaţi este acceptarea faptului că nimeni nu se înţelege cu toată lumea. Nu înseamnă că eşti o persoană rea, este un lucru absolut normal. Consultantul şi autorul Beverly D. Flaxington explică  faptul că astfel de situaţii apar pentru că stilurile comportamentale ale oamenilor sunt diferite. Unii tind să fie dominanţi, în timp ce alţii sunt timizi. Există persoane optimize şi altele care se consider realiste. Iar acestea de multe ori ajung să nu fie compatibile.

Încercaţi să daţi o notă pozitivă lucrurilor pe care aceştia le fac

Puteţi încerca să vă uitaţi la modul în care oamenii acţionează diferit. Este posibil să nu fi înţeles foarte bine modul în care aceşte persoane vă cataloghează, iar colegii chiar să nu aibă intenţia de a vă sabota. Chiar dacă persoana pe care nu o agreaţi încearcă să vă supere în mod intenţionat, reacţia agresivă vă va face să faceţi o proastă impresie. 

Fiţi conştienţi de propriile emoţii

Patel spune că este important să-ţi aduci aminte de propriile emoţii şi să aveţi control asupra modului în care reacţionezi. Acest gen de oameni te pot enerva numai dacă le vei permite. Aşa că nu lăsa furia să scape de sub control. Dacă cineva face acest lucru în mod intenţionat, lăsaţi-l să plece fără a vă angaja într-o dispută. Uneori, doar zâmbind şi dând din cap vă face să evitaţi o situaţie care poate avea consecinţe dezastroase.

Nu luaţi lucrurile personal

Cel mai adesea, un dezacord nu este decât o neînţelegere. Dacă nu sunteţi de acord cu cineva, atunci încercaţi să vedeţi lucrurile din perspectiva acestei persoane. Încercaţi să nu exageraţi, deoarece acestea ar putea reacţiona în acelaşi mod, ceea ce înseamnă că lucrurile pot degenera. Încearcă să te concentrezi pe fapte şi să ignore celeilalte persoane, indiferent cât de ridicolă sau iraţională poate fi. „Concentrează-te asupra problemei, nu asupra persoanei“, spune Patel.

Exprimaţi-vă calm sentimentele şi luaţi în considerare aducerea unui arbitru

De obicei, modul în care ne exprimăm este mai important decât ceea ce spunem de fapt. Confruntarea nu trebuie să fie agresivă. Patel vă recomandă să utilizaţi declaraţiile  de genul: „Mă simt în neregulă atunci când faceţi acest lucru, aşa că aţi putea face asta în schimb“.

Fiind cât mai specific posibil, persoana respectivă are şanse mai mare să vă înţeleagă. De asemenea, îi vei oferi oportunitatea de a împărtăşi varianta ei. Krauss spune că ar fi o idee bună să folosiţi o altă persoană ca mediator în aceste discuţii deoarece acestea pot aduce un nivel optim de obiectivitate într-o astfel de situaţie. Poate nu veţi deveni cei mai buni prieteni, dar aţi putea găsi o modalitate de a comunica şi de a lucra împreună într-un mod eficient. A învăţa să lucrezi cu oamenii pe care îi consideri dificili este o experienţă motivantă şi ar putea deveni o modalitate bună de a arăta cât de bine vă depăşeşti barierele. 

Mai multe pentru tine:
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Tragedia unei tinere care a murit la nici 30 de ani. A vrut să devină mamă, deși medicii i-au interzis. „N-am mai văzut atâția oameni la o înmormântare”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Sindicatul Europol acuză folosirea ilegală a camerelor de supraveghere pentru cercetarea polițiștilor