7 femei de succes care îşi pun în umbră soţii bogaţi şi celebri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţia lui Roman Abramovici, Sasha Dhukova FOTO blouinnews.com

Deşi sunt căsătorite cu unii dintre cei mai bogaţi şi faimoşi bărbaţi din lume, aceste femei nu s-au mulţumit doar cu rolul de soţie, astfel că au pornit afaceri de succes, au scris cărţi care au ajuns rapid best-seller-uri sau se implică activ în acţiuni filantropice de mari proporţii.

Salma Hayek

Actriţa Salma Hayek este măritată cu miliardarul Francois-Henri Pinault, cel care deţine, printre altele, brandul Gucci. Hayek a fost nominalizată la Oscar pentru rolul din „Frida” şi a jucat în multe alte filme. Ea participă şi la multe acţiuni filantropice prin intermediul UNICEF, militând pentru cauze ca lupta împotriva violenţei domestice, schimbarea climei cât şi creşterea  importanţei pe care  adulţii o acordă vaccinării copiilor.

Amal Alamuddin

Soţia actorului George Clooney, Amal Alamuddin este printre cei mai cunoscuţi avocaţi din lume. Aceasta a câştigat foarte multe procese care au la bază nerespectarea drepturilor omului, iar printre cei mai cunoscuţi clienţi pe care i-a reprezentat cu succes se numără fostul prim-ministru ucrainian Yulia Tymoshenko sau statul Armenia a cărui cauză legată de recunoaşterea genocidului armenian a susţinut-o.

Nita Ambani

Soţia celui mai bogat bărbat din India, Mukesh Ambani, este coproprietaraechipei de cricket Mumbai Indians. De asemenea, Nita Ambani este implicată activ în campanii de strângere de fonduri pentru probleme legate de educaţie, dezastre naturale sau pentru nevăzători. Totodată, este fondatoarea Şcolii Internaţionale Dhirubhai Ambani, o foarte bună instituţie de învăţământ privată din India. Nu în cele din urmă, Nita este şi director al Reliance Industries, compania soţului ei.

Dasha Zhukova

Şoţia magnatului rus Roman Abramovich, Dasha Zhukova, nu este cunosută doar pentru căsnicia cu patronul echipei Chelsea Londra. Zhukova este o antreprenoare de succes, editor al unei reviste şi creator de modă. De semenea, lucrează împreună cu arhitectul Rem Koolhaas la construcţia unui muzeu de artă în Moscova.

MacKenzie Bezos

MacKenzie Bezos este căsătorită cu miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon. Însă MacKenzie, licenţiată la Universitatea Princeton, este şi o scriitoare de succes, al cărei best-seller „Testarea lui Luther Albright” este deja premiat. 

Irina Viner

Căsătorită cu oligarhul rus Alisher Usmanov de peste 20 de ani, Irina Viner este foarte cunoscută ca antrenoare a echipei de gimnastică a Rusiei. Ba mai mult, Viner este considerată una dintre cele mai bune antrenoare de gimnastică din istorie.

Susan Dell

Soţia magnatului din Michael Dell, Susan, este o fostă atletă de nivel mondial care a concurat în celebrul triatlon Ironman. În prezent, este preşedintele companiei Phi care a apărut recent în celebra revistă Vogue.

Lucy Southworth

Lucy Southworth nu este doar soţia cofondatorului Google, Larry Page, ci şi un doctor care a absolvit universitatea Stanford. A efectuat stagii în sudul Africii şi, pe lângă doctoratul de la Stanford, a mai studiat la Oxford şi Universitatea din Pennsylvania.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort