5 locuri de muncă ciudate ocupate de femeile din trecut: ce rol aveau virginele vestale
0Vingine vestale, samurai de sex feminin sau femeile-curier sunt doar câteva din locurile de muncă mai muţin obişnuite pe care le ocupau femeile din trecut.
Este sezonul absolvirilor, perioadă în care mulţi tineri se întreabă ce să facă cu viaţa lor. În timp ce toată atenţia este focalizată pe viitor, nu ar strica o privire în trecut. Mai precis, la câteva profesii pe care femeile le practicau cu zeci de ani în urmă, dar care nu mai există în zilele noastre, scrie topbuzz.com.
Virginele vestale
Când vine vorba de dedicarea vieţii religiei şi renunţarea la ideea de căsătorie, nimeni nu a făcut-o cu mai mult devotament decât virginele romane vestale. Femeile dedicate tentei flacării sacre a lui Vesta, zeiţa căminului, au fost printre cele mai respectate şi puternice femei din societatea romană.
Scriitorii romani vorbesc despre faptul că virginele vestale ocupau cele mai bune locuri la distracţii de genul concursurilor de gladiatori şi spectacolelor teatrale, nu numai pentru că erau femei de înaltă calitate, ci pentru că erau văzute ca îndeplinind sarcini divine şi ritualice de a binecuvânta întreaga procedură.
Ordinul vestalelor era constituit din şase, ulterior, în antichitatea târzie, din şapte preotese, care slujeau de la vârsta de 6-7 ani, timp de cel puţin 30 de ani. Ele aveau obligaţia de a păzi şi întreţine focul în „Templul Vestei“, care nu avea voie să se stingă, să aducă apă de la izvorul sfânt al nimfei Egeria, pentru a curăţi templul.
Vestalele se bucurau de un statut juridic preferenţial în Imperiul Roman, având mai multe drepturi juridice decât femeile obişnuite. În perioada în care slujeau în templu, era pretinsă vestalelor castitatea absolută. O vestală dezvirginată, constituia un delict grav şi însemna o nenorocire mare pentru societatea romană. O vestală care nu respecta această regulă era înlăturată ca preoteasă fiind îngropată de vie în propriul sat, iar bărbatul care păcătuia cu o vestală era pedepsit prin biciuire.
Samurai de sex feminin
Dacă credeţi că samuraii războinici japonezi au fost exclusiv de sex masculin, vă înşelaţi. Femeile samurai au existat şi au ieşit victorioase, indiferent dacă se luptau pentru a-şi proteja casele în timp ce soţii lor erau plecaţi sau ca parte a forţelor de luptă dedicate samuraiului. Războinicii au o istorie puternică în analele militare japoneze, purtând, în mod obişnuit, atât o nagina, o lamă la capătul unui băţ lung, şi un kai-ken, un pumnal lung. Povestiri despre samuraii de sex feminin apar în diferite scrieri, inclusiv despre una cunoscută sub numele de Tomoe Gozen, care a condus o armată în perioada Heian şi căreia îi făcea o deosebită plăcere să-şi decapiteze duşmanii.
Vrăjitoare - Femei cu Spirit Puternic
Ideea de „femeie înţeleaptă“ - femeia în vârstă, adesea solitară, care deţinea cunoştinţe medicale populare (în special despre corpurile femeilor) - există de mult timp. Grecii antici le menţionează, acestea fiind vulnerabile la persecuţie în timpul vânătorilor vrăjitoarelor medievale. Acestea erau femeile care se aflau în afara căilor medicale convenţionale, a căror cunoaştere era secretă sau ameninţătoare şi care erau chemate atunci când alte metode eşuau.
Pentru transmiterea informaţiilor, cele mai multe dintre ele lucrau cu ucenici. Înregistrările medievale arată că cele mai multe informaţii erau transmise în acest fel, iar Theocritus, în Grecia antică, notează că o femeie înţeleaptă era capabilă să înveţe şi alte tinere să protejeze oamenii de ochii răi, scuipând pe ei.
Bocitoare de profesie
În mai multe societăţi antice, existau bocitoare angajate să ţină doliu în mod profesionist. Pentru figurile emblematice sau pentru cei care nu aveau suficienţi participanţi la înmormântare. Acestea se comportau ca şi când trecerea persoanei în cauză în nefiinţă era cel mai rău lucru din istorie. Femeile erau adesea văzute ca arbitri ai morţilor şi se credea că strigătele lor de durere ajută sufletele să ajungă la pace în lumea de dincolo.
Femei curier
Dacă eraţi femeie şi trăiaţi în Stockholm la începutul anilor 1400 până la începutul secolului al XX-lea, aveaţi posibilitatea unică de a fi curier pe bicicletă sau taximetrist pe râul principal al oraşului. Au lucrat cu căşti distinctive pentru a se proteja de vreme şi au format o breaslă în anii 1600 pentru a lupta pentru drepturile lor. Istoricii cred că au reprezentat o parte proeminentă a traficului de pe râul Stockholm până în jurul anului 1875, deşi probabil că au operat în număr redus dincolo de acest punct. Femeile puteau moşteni comerţul (şi barca distinctivă, care era lungă şi subţire) de la mamele lor.
S-ar putea să fi fost lucru pe care mulţi dintre vizitatori l-ar fi putut remarca drept un spectacol, deşi mulţi dintre ei au vorbit despre limbajul folosit de femei, în ciuda legilor special concepute pentru a le impune păstrarea unui vocabular politicos. Atunci când revoluţionarul venezuelean Francisco de Miranda a vizitat oraşul în 1787, el le-a descris ca „femei bune care vâslesc ca naiba“.