10 mistere pe care ştiinţa nu le poate explica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 mistere pe care ştiinţa nu le poate explica

Oamenii de ştiinţă au reuşit să explice multe fenomene, dar comportamentul şi corpul uman încă le dau de furcă. Revista „New Scientist“ a prezentat lista celor 10 mistere pe care cercetătorii pur şi simplu nu le pot dezlega. „Nu există nimic mai fascinant pentru cei mai mulţi dintre noi decât chiar noi înşine“, notează publicaţia citată.

1Roşitul. Charles Darwin a încercat din răsputeri să explice de ce evoluţia ne-a determinat să ne înroşim atunci când minţim, de pildă. Unii cred că obrajii imbujoraţi ar fi de ajutor în anumite situaţii, cum ar fi cea în care încercăm să seducem pe cineva.

2Râsul. Când râdem, se eliberează endorfină, o substanţă cu rol în buna dispoziţie. Numai că specialiştii nu prea ştiu ce ne determină să râdem, având în vedere că studiile au arătat că banale comentarii pot fi mai amuzante decât glumele.

3 Sărutul. Este puţin probabil să aibă la bază raţiuni de ordin genetic având în vedere că nu este un obicei întâlnit în toate societăţile. Unele teorii îl asociază cu amintirile hranei din copilărie pentru că în preistorie adulţii şi-ar fi hrănit odraslele cu hrană premestecată.

4
Visele. Freud le asocia cu dorinţele pe care le-am avea la nivelul subconştientului. Totuşi motivul acestor „viziuni “ nu a fost niciodată bine argumentat.

5 Superstiţiile. Deşi nu au sens din punct de vedere evoluţionist, fiind puse pe seama religiei, oamenii s-au păzit mai bine de pericole datorită lor.

6 Scărpinatul în nas. Respingătorul obicei ar putea avea un rol în întârirea sistemului imunitar, conform unor cercetători

7 Adolescenţa. Nicio altă fiinţă din regnul animal nu trece printr-o perioadă rebelă. Unii sunt de părere că ar ajuta creierul să se reorganizeze înainte de perioada de maturitate sau că ar permite experimentarea unor senzaţii tari înainte de asumarea unor responsabilităţi majore.

8 Altruismul. Din perspectiva evoluţionismului, a oferi lucruri fără a aştepta ceva în schimb este o ciudăţenie. Altruismul ar putea ajuta la crearea unor legături mai puternice între oameni.

9 Arta. Pictura, sculptura, dansurile şi muzica ar putea fi echivalentul uman al încercării păunului de a se prezenta prin răsfirarea cozii drept partenerul ideal de împerechere. Dar arta ar putea fi o modalitate de a răspândi cunoştinţele acumulate.

10
Părul de pe corp. Firele fine de pe corp şi cele groase din zona inghinală sunt specifice omului, la primate, situaţia fiind diametral opusă. Părul pubian ar fi folositor, consideră unii specialişti, în menţinerea unei temperaturi ridicate în zona inghinală.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”