10 dintre cele mai rare fotografii din lume, mărturii ale unor momente importante din istoria umanităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buncărul unde Hitler şi-a petrecut peste 800 de zile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, salvarea supravieţuitorilor de pe Titanic sau construcţia Statuii Libertăţii, în atelierele din Paris, sunt doar câteva dintre „poveştile“ surprinse în fotografii de arhivă de o valoare inestimabilă, tot atâtea mărturii ale unor momente marcante din istoria omenirii.

În era tehnologică o fotografie a devenit banală, putând fi realizată în orice clipă cu un simplu telefon mobil. Un motiv în plus pentru a aprecia fotografiile extrem de rare, rămase peste timp dovezi ale unor întâmplări deosebite.

Următoarele zece fotografii reprezintă unele dintre cele mai rare astfel de mărturii:

1. În noaptea fatidică de 14 spre 15 aprilie 1912, când Titanicul s-a scufundat după ce s-a ciocnit de un aisberg, supravieţuitorii au fost salvaţi de nava Carpathia, aflată în apropiere. Din cei 2.228 de pasageri de pe Titanic au supravieţuit doar 700.

FOTO lolwot.com

2. Gheţarul din imaginea de mai jos se pare că este chiar cel care a pecetluit soarta faimosului parchebot Titanic. Impactul cu aisbergul a fost atât de violent încât a dus la ruperea navei în două.

FOTO lolwot.com

3. Aceasta este una dintre fotografiile realizate în anul 1945 de Willaim Vandivert, primul fotograf occidental care a pătruns în ascunzătoarea lui Hitler din Berlin. În acest buncăr, Fuhrer-ul a stat peste 800 de zile. De altfel, acesta este şi „casa“ în care Adolf Hitler şi-a petrecut ultimele luni din viaţă, alături de Eva Braun, până în momentul sinuciderii lor. Camera din în fotografie reprezintă centrul de comandă şi de conferinţe al Fuhrer-ului, imagine care a fost realizată la două săptămâni după moartea lui Hitler şi a Evei Braun, la 30 aprilie 1945.

FOTO lolwot.com

4. Impresionantă este şi această fotografie care surprinde un moment din munca titanică depusă pentru construirea Turnului Eiffel, simbolul Parisului, în 1888.

FOTO lolwot.com

5. Muncitorii din imagine au fost fotografiaţi în 1932, pe când şlefuiau chipul săpat în muntele Rushmore al primului preşedinte american, George Washington.

FOTO lolwot.com

6. Statuia Libertăţii din New York, monumentul emblemă al SUA situat în portul „Liberty Island” din oraşul New York, a fost amplasată în anul 1886 la intrarea portului de pe insulă cu scopul de a transmite călătorilor sosiţi salutul de bun venit pe pământ american. Statuia este un cadou al Franţei pentru SUA cu ocazia aniversării a 100 de ani de la câştigarea independenţei Statelor Unite, fiind inaugurată de preşedintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886. Uimitor la fotografia de mai sus este că surprinde momente din timpul construirii statuii la Paris, în 1884, înainte de a fi livrată în bucăţi către America.

FOTO lolwot.com

7. Celebrul parc de distracţii Disneyland din California, SUA, avea doar 20 de atracţii în momentul inaugurării sale, în anul 1955. Astăzi este unul dintre cele mai importante obiective turistice din lume, nu numai din Statele Unite.

FOTO lolwot.com

8. Astronautul Charles Duke, membru în echipajul misiunii americane Apollo 16 şi al zecelea om care a păşit pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului, a lăsat pe Lună, în 1972, o poză de familie sigilată într-un înveliş protector. 

FOTO lolwot.com

9. Prima imagine a Pământului văzut din spaţiu, realizată la peste 160 de kilometri de suprafaţă, a fost făcută pe 7 martie 1947, cu ajutorul unei rachete spaţiale de care a fost ataşată o cameră foto. 

FOTO lolwot.com

10. Faimoasele studiouri de film MGM (Metro-Goldwyn-Mayer Inc.) au rămas în memoria cinefililor din întreaga lume cu imaginea leului care rage fioros la începutul fiecărei pelicule realizate de această companie americană fondată în 1924. Fotografia prezintă momentul în care cameramanul a filmat celebra „introducere“ MGM.

FOTO lolwot.com
 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea