Zlatan Ibrahimovici nu se dezminte: „Franţa este o ţară de rahat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zlatan Ibrahimovici FOTO Franck Fife/AFP

Paris Saint-Germain a plecat învinsă din deplasarea de la Bordeaux, disputată duminică şi încheiată cu 3-2 în favoarea gazdelor. La finalul acestui meci, Zlatan Ibrahimovici a avut o reacţie virulentă la adresa Franţei.

În drum spre vestiare, suedezul a răbufnit, zicând: „În 15 ani n-am vazut un arbitraj ca ăsta. Franţa e o ţară de rahat şi nu merită o echipă ca PSG“. Aşa cum era de aşteptat, comentariul său a stârnit reacţii negative, iar Zlatan Ibrahimovici a revenit asupra celor declarate, prin intermediul site-ului oficial al lui PSG: 

„Vreau să clarific faptul că ceea ce am zis în seara aceasta nu era despre Franţa sau despre oamenii francezi. Vorbeam strict despre fotbal. Am pierdut meciul, accept asta, dar nu pot să trec peste un arbitru care nu urmează regulile. Nu e prima dată şi am obosit. Aş vrea să-mi cer scuze dacă oricine s-a simţit ofensat sau a interpretat ce am zis în mod eronat“. 

PSG ocupă locul doi în primul eşalon francez, la două puncte distanţă de liderul Olympique Lyon, având un bilanţ de 15 victorii, 11 remize şi trei înfrângeri. De cealaltă parte, Bordeaux se află pe a şasea poziţie, cu 13 meciuri câştigate, nouă egaluri şi şapte partide pierdute. La cei 33 de ani ai săi, Zlatan Ibrahimovici evoluează în Ligue I din 2012, având 70 de goluri înscrise în 87 de meciuri!

VIDEO Suporterii lui Chelsea, subiect de controverse, după ce nu au lăsat un om de culoare să intre în metroul din Paris

Consecinţele episodului în care un bărbat de culoare nu a fost lăsat să intre în metrou de către suporterii lui Chelsea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG