Zinedine Zidane, la pământ. Ce a declarat antrenorul lui Real Madrid după eşecul umilitor din Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, a recunoscut superioritatea clară a formaţiei PSG la meciul desfăşurat, miercuri, în Liga Campionilor.

"În această seară, nu este nimic de spus, PSG a meritat să câştige. Au fost foare buni la toate nivelurile, iar noi am fost mai puţin buni. Nu am fost performanţi şi, la acest nivel al competiţiei, dacă ritmul nu este rudicat pentru noi, este foarte complicat. Asta s-a întâmplat în această seară. Am jucat împotriva unei echipe care ne-a pus sub presiune, care a fost foarte bună la toate nivelurile şi care a marcat trei goluri. A doua repriză nu a fost mai bună, am fost repede puşi în dificultate. În 90 de minute, nu ne-am creat prea multe ocazii. Au fost mai buni. Va trebui să ne odihnim şi să ne gândim la meciul acesta, va trebui să muncim", a declarat Zidane, potrivit lequpe.fr, citat de news.ro.

Pentru formaţia spaniolă a fost prima înfrângere la debutul în faza grupelor Ligii Campionilor după 14 ani. Tot cu 3-0 şi tot în Franţa, Real Madrid a fost învinsă în prima partidă din faza grupelor, în 2005, de Olympique Lyon, prin reuşitele lui John Carew, Juninho şi Sylvain Wiltord. Atunci, echipa antrenată de Vanderlei Luxemburgo a trecut de faza grupelor, dar a fost eliminată în optimi de Arsenal Londra, după 0-1 acasă şi 0-0 în deplasare.
 

Eşecul de miercuri este al cincilea pentru antrenorul Ziendine Zidane în Liga Campionilor şi doar al doilea în faza grupelor.

De asemenea, meciul cu PSG a fost primul după 15 ani în care Real MAdrid nu a cadrat niciun şut pe poarta adversă.

Formaţia Paris Saint-Germain a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Real Madrid, într-un meci din prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor. Golurile au fost marcate de Di Maria ’14, ’33 şi Meunier ‘90+1.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare