Zidane la Real Madrid. Presa spaniolă spune cum va decurge relaţia cu Ronaldo şi ce planuri are tehnicianul francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Benitez este deja istorie pentru Real Madrid. Spaniolul a fost demis luni seară de conducerea „galacticilor”, după doar şase luni de mandat, iar banca tehnică i-a fost încredinţată lui Zinedine Zidane.

Unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria acestui sport are dificila misiune de a redresa corabia madrilenilor, care vin după un an de secetă totală, în care Barcelona a câştigat cinci trofee din şase posibile, ratând doar Supercupa Spaniei.
Zidane are 43 de ani şi preia Realul cu prea puţină experienţă ca antrenor, dar şefii madrilenilor mizează pe capacitatea sa de a mobiliza echipa şi pe faptul că este unul dintre cei mai respectaţi oameni din fotbalul mondial. Ca antrenor însă, Zizou vine la Real, din liga a treia spaniolă, de la Castilla, echipa a doua a madrilenilor, pe care o lasă pe locul doi în campionat. Acolo a activat în ultimul an şi jumătate şi chiar dacă nu a reuşit lucruri măreţe i-a convins pe şefii Realului că merită să fie principal la prima echipă, deşi n-are carnet de antrenor decât de opt luni.

Vrea să renunţe la unele vedete
Senzaţia generală este mai degrabă însă că vestiarul Realului, înţesat de vedete capricioase, plătite cu milioane de euro, are nevoie de o mână autoritară, iar dacă Zidane nu este liderul, atunci cine mai poate fi? Presa spaniolă speculează deja de tema relaţiei pe care francezul o va avea cu portughezul Cristiano Ronalo şi avansează  ideea unei adevărate revoluţii la Real. Zidane ar vrea să schimbe echipa şi să renunţe la unii jucători care sunt de ani buni acolo, precum Ronaldo, Ramos, Arbeloa sau Benzema, iar în locul său să fie aduşi noi staruri, ca Eden Hazard şi Robert Lewandowski.
Zidane are şi avantajul că ştie foarte bine atât clubul, cât şi echipa. A jucat acolo între 2001 şi 2006, dar ulterior a rămas ataşat grupării madrilene. În primul an de mandat al lui Carlo Ancelloti, 2013-2014, a fost secundul acestuia iar rezultatele echipei au fost grandioase, Real cucerind Liga Campionilor, Cupa Spaniei, Supercupa Europei şi Mondialul Cluburilor.
Zidane va debuta pe banca Realului  sâmbătă,  pe teren propriu, în meciul cu Deportivo la Coruna (locul 7 în Primera Division). Real se află pe locul trei, la două puncte de Barcelona (un meci mai puţin) şi patru puncte de Atletico Madrid. Echipa e calificată şi în optimile Ligii Campionilor, unde va întâlni pe AS Roma.
 

Mai multe pentru tine:
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima