Zi importantă pentru tenisul românesc, azi, la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Mitu se visează pe tabloul principal la Roland Garros

Turneul de la Roland Garros se află în faza calificărilor, fază în care mai mulţi jucători români se luptă să ajungă pe tabloul principal.

La fete, în semifinalele calificărilor, le avem pe Sorana Cârstea şi Andreea Mitu, care vor juca azi, de la ora 11.00. Sorana Carstea (99 WTA) dă piept cu Jana Cepelova (locul 134 WTA), iar Andreea Mitu (114 WTA) cu Jia-Jing Lu (locul 208 WTA). dacă vor câştiga aceste dueluri, fetele mai au de trecut un singur tur pentru a ajunge pe tabloul principal.

La băieţi, Adrian Ungur şi Marius Copil sunt în ultimul tur al calificărilor şi dacă înving azi intră pe tabloul principal. Adrian Ungur (204 ATP) joacă de la ora 15.30 împotriva americanului frances Tiafoe (188 ATP), în vreme ce Marius Copil (180 ATP) intră pe teren la ora 16.00 contra spaniolului Roberto carballes Baena (115 ATP). 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews