WTA a scos din clasament un fost lider mondial, câştigătoare a 15 titluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jelena Jankovici

În noul clasamentul al tenisului feminin, dat publicităţii luni, nu se mai regăseşte o jucătoare care a fost pe locul ocupat acum de Simona Halep.

Este vorba despre Jelena Jankovic, care apărea pentru prima dată în ierarhia WTA pe 19 martie 2001, direct pe locul 470, după ce la primul turneu WTA disputat – Premier Mandatory Indian Wells.  Jelena a devenit pe 21 mai 2001 lider în ierarhia junioarelor, după ce la începutul anului câştiga Australian Open, la această categorie de vârstă.

Cariera la senioare i-a oferit mai toate satisfacţiile, cu excepţia uneia: un titlu de Mare Şlem la simplu, ea jucând o singură finală, la US Open 2008, pierdută la Serena Williams: 4-6, 5-7.  A câştigat totuşi tlltul în proba de dublu mixt la Wimbledon 2007 (/ Jamie Murray).

A fost lider al clasamentului WTA timp de 18 săptămâni – în două serii: între august 2008 şi februarie 2009  – fiind prima jucătoare care a încheiat un sezon ca lider fără să aibă vreun titlu major în palmares.

A câştigat 15 titluri la simplu (din 36 de finale), dintre care unul la un turneu de categoria Premier Mandatory, acelaşi Indian Wells, în 2010. 

Ultimul turneu pe care l-a jucat în circuit a fost US Open 2017, după care a abandonat tenisul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”