Wot(te) de încredere la Universitatea Craiova. Vezi victoria cu Astra, în imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea a câştigat cu greu partida cu Astra, 1-0, rezultat care a salvat scaunul lui Mark Wotte. Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a ţinut însă să precizeze că olandezul are susţinerea sa şi că nu s-a pus niciodată problema unei demiteri.

Presiunea partidei şi-a pus amprenta asupra jocului alb-albaştrilor. Obligaţi să câştige pentru a nu intra în hora retrogradării, Prepeliţă şi compania au făcut, poate, cel mai slab joc de pe teren propriu.

E adevărat că şi Astra ambiţiosului Nicolo Napoli s-a închis bine, ploieştenii venind „la ciupeală“ la Severin. A rezultat un meci fără prea multe ocazii de gol, în care inspiraţia lui Crăciun şi execuţia lui Dina (foto jos) au decis soarta celor trei puncte.

Puncte pentru care oltenii au tremurat serios pe final, din momentul în care Bălace a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene primite în cinci minute. „Am făcut cadou Craiovei golul victoriei. Am dormit la acea fază!“, a tunat Napoli după meci. Italianul a acuzat şi maniera de arbitraj a lui Balaj, fiind trimis pe final în tribune.      



Buleică, un mare câştig

Craiova nu a câştigat doar trei puncte importante în clasament, ci şi doi jucători, Buleică, fundaşul dreapta de 18 ani debutant în Liga I, şi Crăciun (foto jos), un atacant care începe să se impună în primul unsprezece.

Pe asta se bazează şi patronul Mititelu, care a scos în evidenţă, după meci, tinereţea lotului, dar a ţinut să-şi arate şi încrederea în Mark Wotte. „S-au scris multe prostii zilelea astea. Imediat cum am văzut articolele am vorbit cu Wotte şi i-am zis să stea liniştit că nu este în pericol. Proiectul Universităţii Craiova este cel mai de succes din România, pentru că avem foarte mulţi tineri de valoare, chiar dacă nu avem rezultate acum“, a spus Mititelu, contracarând astfel zvonurile legate de demiterea olandezului, în cazul unui insucces.

Mai mult, finanţatorul oltean este sigur că de acum încolo vor urma numai victorii: „Este un succes care ne dă liniştea să abordăm cu mai puţină tensiune meciurile viitoare. Acum sper să mergem la Vaslui să câştigăm şi să legăm din nou două-trei victorii. Recunosc că am avut şi noroc cu Astra, dar meritam să câştigăm“.



Wotte: „Nu am jucat sub ameninţarea demiterii“

Şi Mark Wotte (foto) s-a arătat fericit de victoria cu Astra, pentru care alb-albaştrii s-au bucurat în vestiar ca nişte copii.

Sunt foarte mulţumit. Este o victorie de moral, care ne va da încredere pentru următoarele meciuri. Singurul moment în care am avut emoţii a fost lovitura liberă de la marginea careului. A fost o presiune fantastică în aceste zile. Urmează o perioadă grea, cu meciuri dificile, şi sper să câştigăm cât mai multe puncte. Este un lucru bun să ai atâţia tineri în echipă şi e benefic şi pentru fotbalul românesc“, a spus olandezul, care s-a declarat mulţumit de arbitrajul brigăzii conduse de Cristi Balaj.

Nu am jucat sub ameninţarea demiterii. Am o relaţie foarte bună cu Adrian Mititelu, vorbesc zilnic cu el, mă consult cu el, aşa cum o fac cu întreaga echipă tehnică. Asta nu înseamnă însă că el îmi face echipa. Eu şi Mititelu câştigăm împreună şi pierdem împreună. Văd că în România, dacă pierzi un meci, eşti schimbat imediat. Asta face parte din cultura fotbalului românesc“, a adăugat Mark Wotte, care a catalogat drept poveşti zvonurile privind demiterea sa de la Craiova.



1 - 0

Universitatea: Lung jr. - Buleică, V. Găman, Iliev, Bălace - Prepeliţă, Bărboianu, Trică (C. Crăciun 54; R. Barbu 82), Gângioveanu (Firţulescu 57) - M. Costea, Dina.
Antrenor: Mark Wotte

Astra: Miron - Mihalache, Oprsal, Rohat, V. Sandu (Al. Stan 46) - Strătilă (Vădrariu 89), Seto, V. Gheorghe (Cardoso 80), Paulinho - Gussev, L. Ganea.
Antrenor: Nicolo Napoli

Gol: Dina 72

Eliminat: Bălace 79

Stadion „Municipal“, Severin: 6.000

Arbitru: Cristi Balaj.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie