Wimbledonul acceptă doar echipamentul alb. Ce alte reguli mai sunt impuse la turneul londonez desfăşurat pe iarbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor

Wimbledonul este unanim recunoscut ca fiind cel mai prestigios turneu de tenis din circuitul mondial profesionist.

Tradiţia e de partea sa, prima ediţie datând din 1877, an în care România încă se lupta cu Înalta Poartă pentru independenţă. Unicitatea Grand Slamului londonez constă şi în absenţa sponsorilor de pe marginea terenului sau în formulele princiare de adresare: tabloul masculin e gentelman’s singles, cel feminine e, bineînţeles, ladies’ singles. În plus, Wimbledonul a rămas singurul dintre cele patru mari turnee care se mai joacă pe iarbă, după ce US Openul, în 1975, şi Australian Open, în 1998, au abandonat această suprafaţă.

Tot la sfârşitul secolului 19 a apărut pe terenurile de tenis engleze  şi „moda” echipamentului alb complet. A fost văzută în acea perioadă mai mult ca o necesitate, pentru că petele de transpiraţie pe tricourile colorate, în special cele ale fetelor,  erau considerate ceva stânjenitor şi total lipsit de graţie. După câteva tentative eşuate de introducere a culorii în echipamentul de joc, consemnate în anii 40 şi 60, organizatorii au instituit un cod vestimentar, ale cărui reguli s-au înăsprit până înspre ridicol, aşa cum recent susţinea Roger Federer.
Astfel, de anul trecut formularea „echipamentul trebuie să fie predominat alb” a fost înlocuită cu „aproape în întregime în alb”. În 2013, când Federer a apărut cu o pereche de adidaşi cu talpă portocalie, organizatorii i-au transmis că e cazul să îi schimbe. Şi, spre deosebire de anii trecuţi, nici măcar bustierele sau slipul fetelor nu pot fi altfel decât albe. În schimb, organizatorii au relaxat regulile vestimentare pentru spectatorii, fiind interzise doar hainele considerate idnecente, de tipul blugilor rupţi. 

Alte  reguli pentru jucători
O singură dungă colorată este permisă la nivelul gâtului şi la manşeta mânecii, nu mai mare de un centimetru
Albul nu are nuanţe, nu poate fi înlocuit cu crem
Niciun sponsor nu poate apărea pe echipamentul de joc în afara logoului producătorului echipamentului
Încălţările trebuie să fie complet albe, inclusive talpa şi şireturile, iar aplicarea unui  logo de dimensiuni mari al producătorului nu e încurajat
Şepcile, bandanele, manşetele trebuie să fie în întregime albe, fiind permisă o singură dungă colorată, nu mai mare de un centimetru.

   

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”