Wimbledon, început catastrofal pentru România: Begu, zdrobită de o chinezoaică. Primul set, un dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii tenisului din țară s-au entuziasmat, când au văzut că avem șase românce în turul I de la Wimbledon 2024 (1-14 iulie). La cum a debutat turneul pentru noi însă, acest entuziasm s-a mai risipit. Pentru că prima noastră reprezentantă pe tabloul feminin de simplu, Irina Begu, a făcut o partidă de coșmar!

Irina Begu. FOTO: Arhiva Adevărul

În duelul cu chinezoaica Lin Zhu (30 de ani, 61 WTA), Begu a fost surclasată în primul set, la zero! De fapt, românca a câștigat doar opt puncte în cele 24 de minute, cât a durat primul act! Recitalul dat de Zhu a continuat și în setul doi în care aceasta s-a dus la 2-0. Abia al 9-lea game din această confruntare a fost câștigat de Begu. Degeaba însă! La final, după o oră și 13 minute, tabela a arătat 6-0, 6-4 pentru Zhu. Care a zdrobit-o pe sportiva din România, în condițiile în care traversează un sezon slab: 14 victorii, 18 înfrângeri!

În turul II de la Wimbledon 2024, Zhu va întâlni învingătoarea meciului Townsend (76 WTA) – Pavlyuchenkova (28 WTA).

Revenind la Begu, aceasta s-a ales cu 71.000 de euro pentru prezența pe tabloul de la Wimbledon 2024. Cea mai bună performanță a ei, la Londra, rămâne atingerea turul III, în trei rânduri (2015, 2021 și 2022).

Eurosport și platforma Max transmit turneul de la Wimbledon.

România la Wimbledon 2024, feminin, simplu, turul I

Astăzi

Irina Begu (127 WTA) – Lin Zhu (60 WTA)

0-6, 4-6

Anca Todoni (141 WTA) – Olga Danilovic (116 WTA)

După ora 14.35, ora României.

Sorana Cîrstea (29 WTA) – Sonay Kartal (295 WTA)

După ora 18.00, ora României.

Jaqueline Cristian (62 WTA) – Bianca Andreescu (165 WTA)

După ora 20.00, ora României.

Mâine

Ana Bogdan (50 WTA) – Cristina Bucșa (63 WTA)

Gabriela Ruse (152 WTA) – Elena Rybakina (4 WTA)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală