Walter a început curăţenia la Petrolul! Răchită a fost forţat să plece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Răchită (foto Alex Policală)

Florian Walter, fostul patron de la U Cluj, care a venit cu 14 jucători la Petrolul, vrea să aibă oamenii lui în conducerea clubului.

Iar prima lui victimă a fost Vivi Răchită, până azi manager general al clubului, care şi-a anunţat despărţirea de Petrolul. "Nu aveam altă soluţie. În contextul noii situaţii de la nivel local şi al schimbărilor care au intervenit la club, m-am simţit dat la o parte. Nu am ajuns să cer clemenţa nimănui, asta este răsplata pentru ce am făcut în ultimii trei ani", a spus Răchită. El a adăugat: "Oricum, plec cu fruntea sus şi cu satisfacţia că am reuşit într-un timp scurt să realizez la Petrolul obiectivele pe care mi le-am propus. Am pornit la drum cu un proiect la care mulţi nici nu cutezau să viseze şi sunt mulţumit că după mandatul meu am lăsat ceva în urmă. Am cîteva propuneri de a rămîne în fotbal, dar nu am luat nici o decizie în acest sens".

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor