“Vulturii” de la Concordia Chiajna au revenit la antrenamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurentiu Reghecampf şi Anamaria Prodan

Fotbaliştii Concordiei Chiajna şi-au reluat azi pregătirile pe terenul II de antrenament de la baza sportivă Chiajna, iar Laurenţiu Reghecampf a condus, pentru prima dată, un antrenament al grupării ilfovene.

"Ne-am reunit mai devreme pentru că avem mai multe probleme, ăsta-i adevărul, şi avem mai mult de muncă. Salvarea de la retrogradare nu este o misiune imposibilă. Este foarte greu într-avdevăr, trebuie să fim realişti. Am analizat foarte bine această situaţie şi cred că avem o şansă foarte mare. Şi pentru mine va fi foarte greu, sunt conştient. Orice meci va fi foarte important pentru că jucăm cu sabia deasupra capului, dar aste e şi un prilej pentru jucători să demonstreze ce pot, mai ales că meciurile tari vor fi pe stadionul nostru. Locul din clasament nu este cel care să reflecte condiţiile pe care le-am găsit aici la Chiajna şi jucătorii au rămas datori faţă de acest club. Avem în vedere 7-8 jucători pe care îi vom transfera până la startul returului", a declarat Laurenţiu Reghecampf.