Vom avea VAR în Liga I încă din acest sezon! Începând cu ce etapă va fi implementat sistemul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistenţa video pentru arbitraj (VAR) va fi implementată şi la meciurile din Liga I în acest sezon, începând cu play-off-ul campionatului,

Anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, de Orlando Nicoară, directorul general al EAD Interactive, deţinătorul drepturilor TV pentru primul eşalon al fotbalului românesc."Vom încerca să avem implementat arbitrajul video din play-off-ul acestui sezon şi din sezonul viitor să-l împlementăm la toate meciurile. Face parte din producţia meciurilor de Liga I, producţie care trebuie să respecte anumite standarde, să fie respectate cerinţele pentru arbitrajul video", a declarat Nicoară.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, spune însă că VAR-ul nu va fi implementat din acest sezon dacă FRF nu va specializa arbitrii.

"Dacă ne întârzie federaţia cu specializarea arbitrilor, atunci nu o să putem să implementăm cum ne-am propus. Arbitrajele sunt coordonate de federaţie, prin Comisia Centrală a Arbitrilor şi trebuie să-i trimită la specializare. Altfel, nu putem să implementăm. Bineînţeles, pe costurile lor, dacă era la noi CCA, plăteam noi. Dacă nu e la noi, trebuie să plătească federaţia, bănuiesc că e normal, nu? Cluburie nu trebuie să plătească. Au spus că da (n.r. - FRF), dar eu cred că arbitrii nu sunt pregătiţi. Am avut arbitrii internaţionali care nu au fost în Champions League pentru că nu erau pregătiţi. Cei pentru campioantul intern nu cred că sunt specializaţi", a declarat Iorgulescu.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie