Voluntarii atacă Liga I: "În trei ani vom fi o forţă a fotbalului românesc!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga I se pricopseşte de anul viitor cu o altă echipă fără nume, de la marginea Bucureştiului. Managerul Mircea Rădulescu susţine că FC Voluntari nu va avea soarta Brăneştiului sau a Otopeniului.

FC Voluntari vine să întregească din sezonul viitor tabloul unei prime divizii din România din care dispar treptat echipele cu tradiţie pentru a face loc ambiţiilor unor primari.
La fel cum Chiajna este “creaţia” edilului-şef Mircea Minea, Voluntariul se bazează exclusiv pe fondurile dislocate de la bugetul local de primarul Florentin Pandele. Acesta l-a delegat pe consilierul Dan Leasă, un mare suporter al Rapidului,  să supravegheze investiţia, care nu e deloc una insignifiantă. La Voluntari s-a format o academie de fotbal cu 500 de copii, plus două formaţii de seniori: una conduce clasamentul în liga judeţeană Ilfov, cealaltă este lider autoritar în Liga a doua, cu şanse uriaşe la promovare.
Patru ani de tradiţie
FC Voluntari s-a înfiinţat în 2010 şi a “ars” rapid etapele afirmării. Echipa a urcat în vara acestui an în Liga a doua, competiţie în care nu are adversar. Formaţia ilfoveană are şapte puncte avans în faţa celor de la Academica Argeş şi a câştigat cu 4-3 meciul direct, disputat chiar în Trivale. În etapa trecută, FC Voluntari s-a impus cu 5-1 într-un meci cu Gloria Buzău, caracterizat plastic de Mircea Rădulescu: “I-am făcut zdrenţe!”. “Riciu” este manager, purtător de cuvânt, consilier al conducerii, iar Academia de Fotbal din Voluntari îi poartă numele.
Fost selecţioner al echipei naţionale, Mircea Rădulescu nu are nicio emoţie cu promovarea: “E rezolvată treaba, trecem ca prin brânză prin Liga a doua. Mă bazez pe diferenţa de puncte, pe jocul nostru, pe antrenori şi pe echipă”.
“Am lansat un antrenor”
Din acest sezon, echipa e antrenată de Ilie Poenaru (38 de ani), aflat la prima experienţă ca principal. Fost jucător la Rocar, Poli AEK Timişoara, FC Argeş sau Chiajna, “Poe” a fost secundul lui Iencsi în sezonul trecut şi a fost promovat după demiterea rapidistului. “După ce am intrat în Liga a doua, s-au propus 20 de antrenori. S-a luat o decizie înţeleaptă cu Poenaru, putem spune că am lansat şi un antrenor, nu doar o echipă”, susţine Rădulescu.
Vedetele: Tibi Bălan, Maxim, Todoran
“Secundul” lui Poenaru este Dinu Todoran, fostul mijlocaş al Petrolului, care mai joacă şi acum, la 36 de ani. Din echipă mai fac parte trei foşti jucători ai Sportului Studenţesc, Tibi Bălan, Florin Maxim şi Sorin Rădoi, dar şi fotbalişti împrumutaţi de la Viitorul lui Hagi, Mitache, Achim (fundaşi) şi Deac (atacant).
Hagi se antrenează la Voluntari
De altfel, între Voluntari şi Viitorul lui Hagi relaţiile sunt strânse. Echipa “Regelui” se antrenează şi efectuează cantonamentele în oraşul ilfovean şi ar urma să şi joace aici, dacă se va ridica stadionul promis. Deocamdată, nu s-a mişcat nicio cărămidă în acest sens. FC Voluntari evoluează pe arena din Pipera, de 2000 de locuri, şi speră să obţină o derogare de un an, în caz că va promova, pentru a juca tot pe acest stadion.
43.000 de locuitori este populaţia Voluntariului, cel mai mare oraş din cele opt ale judeţului Ilfov
casete
Ce mai spune Mircea Rădulescu:
@ Voluntariul nu va avea soarta Otopeniului, a Brăneştiului sau a Urziceniului, pentru că aici se formează un brand.
@ În trei ani, vom fi în primele trei cluburi de fotbal din ţară.
@ Mă deranjează această gelozie a mass-media, care nu vrea să bage în seamă proiectul de aici.
@ La Voluntari şi la Pipera avem condiţii impecabile, terenuri de antrenament sintetice şi naturale, condiţii de cantonament excelente.
@ În Liga I, echipa are nevoie de întăriri în toate compartimentele. Salariile nu sunt mari, nu sărim calul, dar se plătesc la timp.

Echipe din Ilfov în Liga I
CS Otopeni – echipa a evoluat în sezonul 2008-2009 în Liga I, dar întrucât nu avea un stadion acceptabil a fost nevoită să joace meciurile de acasă la Ploieşti. A retrogradat după un an, iar echipa nu s-a mai înscris în nicio competiţie din 2013. 
Victoria Brăneşti – reprezentanta unei comune de doar 7000 de locuitori a jucat un an în Liga I, în sezonul 2010-2011. N-a reuşit să se menţină în primul eşalon, iar echipa s-a desfiinţat între timp.
Concordia Chiajna – joacă din 2011 în Liga I, iar la finalul primului sezon a ocupat un onorant loc 9. În anul următor, s-a salvat de la retrogradare pe “spinarea” problemelor financiare de la Rapid, care nu a primit licenţa.

Au voie Primăriile să susţină echipe?
În acest moment, în prima divizie sunt patru echipe care se bazează pe bugetele locale: ASA Târgu Mureş, Ceahlăul, CSMS Iaşi, Concordia Chiajna. La Ploieşti, Primăria oferă sume importante Petrolului, sub forma unor prime de obiectiv. Situaţia aceasta, cu bani publici îndreptaţi spre echipe de fotbal, este în continuare nelămurită din punct de vedere legislativ. “Nu e corect să se finanţeze un club de către Consiliul Local, practic e o ilegalitate.Un patron investeşte şi alte echipe joacă pe bani publici? Mi se pare inechitabil", crede stelistul Duckadam.
Liga a II-a
Seria I: 1. FC Voluntari 34p, 2. Academica Argeş 27p, 3. Rapid CFR Suceava 25p
Seria a II-a: 1. ACS Poli Timişoara 29p, 2. AFC Fortuna 25 p, 3. Metalul Reşiţa 25 p
 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!