Voinţa Sibiu l-a achiziţionat pe Marius Postolache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa Voinţa Sibiu a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, achiziţionarea jucătorului Marius Postolache, ultima oară la Delta Tulcea, formaţie din liga a doua.

"În mare parte ne-am înţeles, mai rămâne doar să semnăm contractul, probabil pe o perioadă de 2 ani. Am făcut parte din lotul Rapidului şi din cel al Sportului Studenţesc înainte de a ajunge la Tulcea. La Rapid însă nu am debutat, de aceea mi-am şi dorit să plec. Am ajuns la Sportul Studenţesc, unde mi-am făcut un nume. Nu am jucat până acum sub comanda antrenorului Alexandru Pelici, însă îl cunosc, fiind amândoi din Timişoara. Nu am mai jucat alături de niciunul dintre actualii mei colegi, doar împotriva lor şi sper ca acum să mă obişnuiesc să joc împreună cu aceştia. M-a impresionat de la bun început atmosfera de la echipă. Sper să fim sănătoşi cu toţii şi să realizăm ceea ce ne propunem. Îmi doresc să putem să-i facem fericiţi pe suporteri la fiecare meci", a afirmat Marius Postolache. "Prin aducerea celor 3 jucători, Străuţ, Miclea şi Postolache, am câştigat la capitolul experienţă. Sperăm să câştigăm şi la capitolul eficacitate. Este posibil să mai vină încă un vârf de atac", a afirmat, la rândul său, antrenorul Alexandru Pelici.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate