Vlad Chiricheş, urmărit de neşansă. Fundaşul echipei naţionale este obligat să se opereze din nou!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii clubului la care joacă internaţionalul român, Napoli, au anunţat că fundaşul central va fi nevoit să se opereze săptămâna viitoare.

Intervenţia chirurgicală va fi la umărul stâng, în acealşi loc unde fotbalistul de 29 de ani a mai avut probeme în urma cu doi ani. ”Chiricheş se va opera săptămâna viitoare pentru a i se stabiliza umărul”, se arată în comunicatul clubului napoletan. Sursa citată nu a înaintat şi un termen în care jucătorul va reveni pe teren, dar este foarte probabil că acesta să rateze următoarele meciuri ale României din campania de calficare la Euro 2020, din luna iunie.

La începutul acestei săptămâni, în minutul 9 al întâlnirii dintre Napoli şi Atalanta, din etapa a 33-a din Serie A, în urma unui duel cu un jucător advers, fundaşul central nu a mai putut continua jocul şi a fost schimbat 4 minute mai târziu.

A mai avut probleme la umărul stâng

Aceasta accidentare este una dintr-un lung şir de ghinioane care l-au ţinut pe român departe de gazon. Astfel, în ultimele două sezoane, Chiricheş a bifat doar 10 meciuri în Serie A, 3 anul acesta şi 7 sezonul trecut.

Chiricheş a mai avut probleme la acelaşi umăr şi în septembrie 2017, când românul a suferit o luxaţie într-o altă partidă de campionat. Cniricheş a încercat atunci să dribleze intervenţia chirurgicală prin fizioterapie, dar a fost obligat în cele din urmă să ajungă pe masa chirurgilor. Operaţia a avut loc în 2018 şi l-a ţinut departe de fotbal aproximativ 2 luni.

Chiricheş a lipsit deja jumătate din acest sezon, după accidentarea gravă din meciul cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor, când a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior la genunchiul stâng. Românul a revenit pe gazon în luna februarie, însă doar pentru câteva săptămâni. Începând cu  luna martie, de data aceasta din cauza unor probleme muscular, Chiricheş a fost indisponibil o lună.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO