Viitorul sună bine. România U21 învinge Ucraina, în preliminariile EURO şi are şanse de calificare la turneul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională a României U21 a învins omoloaga ei din Ucraina, într-un meci disputat, joi, şi încheiat cu scorul de 3-0.

Cele trei reuşite ale echipei noastre au purtat semnăturile lui Olimpiu Moruţan (75') şi Adrian Petre (80'), care a marcat al doilea gol deşi era proaspăt intrat pe teren. Acelaşi Adrian Petre a reuşit „dubla” şi a parafat scorul de 3-0, printr-o reuşită în prelungiri (90+4'), cu toate că România rămăsese în inferioritate numerică, după eliminarea lui Marius Marin (85'), care s-a aflat chiar la meciul său de debut pentru naţională.

România a învins detaşat echipa naţională a Ucrainei cu jucători sub 21 ani, deşi în partida disputată la Ploieşti, adversarii „tricolorilor” au avut în lot şapte campioni mondiali, ceea ce face cu atât mai deosebită victoria selecţionatei lui Mirel Rădoi. Următoarea confruntare pentru România U21 va fi pe 14 octombrie, cu Irlanda de Nord, de la ora 20:30, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, din Voluntari.

La turneu final EURO 2021, se califică direct cea dintâi echipă clasată din fiecare dintre cele nouă grupe, precum şi cel mai bun loc doi. Celelalte echipe de pe poziţiile secunde vor disputa meciuri de baraj, iar ţările gazdă, Ungaria şi Slovenia, vor completa numărul participantelor de la turneul final, în total fiind 16 echipe. România ocupă locul al treilea în Grupa a VIII-a, având un meci câştigat şi unul pierdut şi împărţind grupa cu Finlanda, Danemarca, Ucraina, Irlanda de Nord şi Malta.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani