Viitorul bate în Bănie, 2-1, şi va juca în Europa. Univ. Craiova depinde de deznodământul finalei Cupei României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conduşi la pauză cu 1-0, puştii lui Gică Hagi au reuşit să întoarcă rezultatul, termină campionatul pe locul 3 şi vor juca sezonul viitor în preliminariile cupelor europene

Înaintea meciului, pentru a fi sigure că vor participa în Europa în sezonul viitor, gazdele aveau doar varianta victoriei, în timp ce oaspeţilor le era suficientă şi varianta rezultatului egal.

Craiova a început în forţă meciul şi a deschis repede scorul, minutul 16, prin Martic. Fundaşul gazdelor a trecut printre apărătorii Viitorului ca printre jaloane li a înscris cu un şut din apropriere printre picioarele portarului.

Viitorul a egalat în minutul 70, în urma unui autogol spectaculos al lui Mihăilă, iar 3 minute mai târziu Ferreira a primit direct catonaşul roşu pentru un fault golănesc asupra lui Cojocaru. Oaspeţii au dat lovitura de graţie în minutele de prelungire prin Drăguş. 

În urma acestui rezultat, pentru a participa în preliminariile Europa League, Universitatea Craiova are nevoie ca Viitorul să câştige finala Cupei României cu Astra, programată sâmbăta viitoare, la Ploieşti.

U Craiova: Pigliacelli - Martic, Ferreira, Acka, Bancu - Mateiu, Fedele, Cicaldau - Barbut, Andrei Cristea, Mihaila. Antrenor: Corneliu Papura.

FC Viitorul: Cojocaru - Boboc, Tiru, Ghita, De Nooijer - Houri, Baluta, Vina - Ianis Hagi, Rivaldinho, Dragus. Antrenor: Gheorghe Hagi

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie