VIDEO Zicu e golgheter în campionatul Bulgariei. Vezi de ce l-a enervat pe Moraes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internaţionalul român Ianis Zicu a marcat două goluri pentru ŢSKA Sofia în meciul câştigat luni pe teren propriu (4-1), cu Vidima Rakovski, în prima ligă bulgară.

Oaspeţii au deschis scorul, dar sofioţii au întors rezultatul până la pauză, prin Krachunov si Delev.

Titular, Ianis Zicu a punctat de două ori în repriza secundă, în minutele 72 şi 87, ultima reuşită venind din penalty. La faza din minutul 86,  Zicu i-a luat mingea lui Junior Moraes, cel care a scos penalty-ul şi care voia să-l execute, şi s-a dus el să tragă de la 11 metri. Chiar dacă Ianis a marcat, bBrazilianul a fost extrem de deranjat de atitudinea românului şi a gesticulat minute bune după aceea.

Fostul jucător al Politehnicii Timişoara a ajuns astfel la cota 7 în actualul sezon al campionatul Bulgariei, fiind pe prima poziţie a clasamentului golgheterilor.

După şapte etape, ŢSKA Sofia e lider, cu maximum de puncte, fiind urmată de revelaţia Ludogoret Razgrad.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa