VIDEO Victoriile nu îl salvează pe Mircea Lucescu. Fanii lui Dinamo Kiev continuă războiul la adresa antrenorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele excelente obţinute de la preluarea echipei din Kiev nu îl feresc pe cel mai titrat tehnician român de furia unei părţi a fanilor.

Venirea lui Mircea Lucescu la gruparea din Kiev, la sfârşitul lunii iulie, a generat un val de proteste. Manifestările violente ale fanilor l-au făcut pe antrenorul român să renunţe iniţial la post, dar acesta s-a răzgândit la insistenţele patronului clubului, Igor Surkis.

La mai bine de două liuni şi jumătate de la instalare, şi chiar dacă între timp a câştigat Supercupa Ucrainei, s-a calificat în grupele Ligii Campionilor şi este pe primul loc în campionat, Lucescu continuă să nu aibă parte de linişte. 

Sâmbătă, în etapa a şasea a campionatului, Dinamo Kiev a câştigat pe terenul penultimei clasate, Ruh Vinniki, scor 2-0, într-un meci care s-a disputat la Lvov. Echipa românului a controlat întâlnirea  şi a deschis scorul prin De Pena (30). Chiar dacă a avut mai mute ocazii de  a dubla avantajul, lovitura de graţie a venit abia în prelungirile meciului, prin Gerson Rodriguez (90). 

În ciuda faptului că rezultatul o menţine pe Dinamo în fruntea clasamentului, cu 2 puncte avans peste Şahtior, ultraşii echipei din capitala Ucrainei nu pot trece peste trecutul lui Lucescu, întrepătruns cu cel al rivalei de moarte, Şahtior Doneţk, şi şi-au păstrat atitudinea ostilă faţă român. Suporterii au protestat împotriva acestuia lângă stadionul care a găzduit partida cu Ruh Vinniki,i au afişat bannere cu mesajele ”Lucescu, pleacă!” şi ”Fraţii Surkis sunt o ruşine pentru Dinamo” şi au scandat împotriva antrenorului şi conducerii clubului.

Haţegan va conduce Dinamo Kiev – Juventus 

Dinamo Kiev va debuta în grupele Ligii Campionilor, marţi, pe teren propriu, contra lui Juventus, iar arbitrul va fi Ovidiu Haţegan,. Acesta va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar arbitru de rezervă va fi Sebastian Colţescu.

Mircea Lucescu speră ca jucătorii săi să fie refăcuţi până la startul întâlnirii cu campioana Italiei: "Este foarte bine că acest succes a venit înaintea debutului din grupele Champions League. Am câştigat pentru că am fost foarte disciplinaţi şi am avut un joc organizat. Mai sunt puţine zile până la meciul cu Juventus din Champions League, avem nevoie ca toţi jucătorii să fie apţi 100% la ora partidei. Grija noastră este ca jucătorii să fie complet refăcuţi, pentru că tocmai s-au întors de la echipele naţionale", a spus Mircea Lucescu, după victoria de sâmbătă, citat de site-ul sport.ua.

8 victorii şi 2 rezultate de egalitate a adunat Mircea Lucescu în meciurile oficiale cu Dinamo Kiev

Olimpik - Dinamo Kiev 1-4 (campionat)

Shatior - Dinamo Kiev 1-3 (supercupa)

Dinamo Kiev - Desna 0-0 (campionat)

Dinamo Kiev - AZ Alkmaar 2-0 (prel. LC)

Dinamo Kiev - Lvov 3-1 (campionat)

Gent - Dinamo Kiev 1-2 (prel. LC)

Minai - Dinamo Kiev 0-4 (campionat)

Dinamo Kiev - Gent 3-0 (prel. LC)

Dinamo Kiev - Zorya 1-1 (campionat)

Ruh Vinniki - Dinamo Kiev 0-2 (campionat)

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi