VIDEO Vettel a câştigat Marele Premiul al Belgiei. Cursa a avut parte de accidente, cu ciocniri violente între monoposturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei în etapa a 11-a a Campionatului Mondial, fiind secondat de rivalii Fernado Alonso (Ferrari) şi Lewis Hamilton (Mercedes).

Cursa de pe circuitul de la Spa-Francorchamps nu a fost lipsită de accidente. Deşi a plecat din pole-position, Hamilton nu a fructificat acest avantaj, terminând cursa din Belgia abia pe locul al treilea, după Vettel şi Alonso.

Liderul clasamentului mondial, germanul Vettel, a plecat ca din puşcă la start şi l-a depăşit pe Hamilton după doar câteva viraje, astfel că până la final nu a mai cedat şefia cursei. 

Spre finalul celor 44 de tururi, italianul Paul Di Resta a fost forţat să abandoneze din cauza unei ciocniri cu un adversar, circuitul de la Spa-Francorchamps umplându-se cu resturi din monoposturile implicate în accident.

Ordinea sosirii primilor zece piloţi:  Vettel, Alonso, Hamilton, Rosberg, Webber. Button, Massa, Grosjean, Suttil, Ricciardo. În clasamentul general, Vettel şi-a consolidat poziţia de lider, fiind secondat de Alonso şi Hamilton. Pe echipe, conduce în continuare Red Bull, urmată de Mercedes şi Ferrari.

VIDEO cu rezumatul Marelui Premiu al Belgiei

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul