VIDEO Sub privirile lui Marica, Messi şi Fabregas au mitraliat pe Getafe în Cupa Spaniei. Argentinianul a avut parte de o revenire de senzaţie, după accidentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters

Cu Leo Messi revenit după accidentare, dar într-o formă de zile mari şi cu un Cesc Fabregas în zi de graţie, Barcelona s-a distrat cu echipa lui Marica, Getafe, în optimile Cupei Spaniei.

Barcelona a început meciul cu Getafe din optimile Cupei Spaniei fără Messi în teren. Fabregas a deschis balul la opt minute după fluierul de start, iar apele s-au liniştit pe "Camp Nou", în condiţiile în care oaspeţii au fost incapabili să pună în real pericol poarta catalană.

Repriza a doua nu s-a remarcat decât prin jocul combinativ al Barcelonei, ineficient până în minutul 61, când acelaşi Fabregas a obţinut un penalty, pe care tot el l-a transformat. Imediat după marcarea celui de-al doilea gol, toţi spectatorii de pe "Camp Nou" s-au ridicat în picioare pentru a aplauda intrarea în teren a lui Messi, revenit după o accidentare suferită la mijlocul lunii noiembrie, anul trecut.

Argentinianul nu a avut nevoie de multe minute pentru a-şi arăta clasa şi a punctat de două ori în finalul meciului, demonstrând încă o dată, pentru cine se mai îndoia, că nici măcar perioadele lungi de inactivitate nu-i pot anula calităţile native de golgeter.

La oaspeţi Marica s-a zbătut mult, dar nu a reuşit nimic notabil. Atacantul român a fost titular, dar a jucat până în minutul 77. Returul acestei optimi de finală este programat pe 16 ianuarie, dar Barcelona se poate considera de pe acum calificată în sferturile de finală ale Cupei Regelui.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat