VIDEO Simona Halep va juca a treia finală la Cincinnati, a doua consecutivă după ce a câştigat Rogers Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Arhivă

Simona Halep, locul I WTA, va juca a treia finală la Cincinnati, a doua consecutivă, atât la această competiţie, cât şi în sezon, după ce a învins-o, duminică (sâmbătă, în oraşul american), cu scorul de 6-3, 6-4, pe Arina Sbalenka din Belarus, locul 34 WTA.

Înaltă de 1,82, Sabalenka este un "munte" de agresivitate, atât la serviciu, cât şi în joc. Sportiva din Belaruis are un singur obiectiv, să ţintească liniile care mărginesc terenul, nu să joace către ele. Practică un tenis riscant, care atunci când are precizie este greu de combătut. Dacă este imprecis, atunci adversarei îi este totul mai uşor.

Cu Halep, Sabalenka a început la cote înalte, dar liderul WTA nu s-a lăsat descumpănită şi nu a făcut pasul înapoi. Dimpotrivă, ea a răspuns la fel de agresiv, a jucat precis, puncâtând chirurgical, atunci când a trebuit şi a avut poziţii favorabile. Cu inteligenţă şi cu o defensivă impenetrabilă, Halep a distrus încrederea jucătoarei de 20 de ani. Românca a menţinut ritmul şi când Sabalenka şi-a ridicat nivelul de joc, penalizând câteva erori neaşteptate ale sportivei din Belarus. Şi cu puţin noroc, Halep va evolua din nou cu trofeul pe masă, după ce duminica trecută a câştigat la Montreal.

În setul I, după 1-1 au urmat trei ghemuri în care jucătoarele au câştigat pe serviciul adversarei. Halep a luat două dintre ele, apoi şi-a menţinut serviciul, până la 5-3, când a reuşit un nou break, punând setul în dreptul ei pe tabelă, cu 6-3, după 33 de minute.

În setul al doilea, tot liderul WTA a făcut prima break, la 2-1. Sabalenka a jucat însă din ce în ce mai bine şi a răspuns cu rebreak, egalând apoi la 3 cu un ghem la 0, pe propriul serviciu. La 4-4, Sabalenka, a condus cu 40-15 pe serviciul Simonei Halep, dar românca a egalat, a salvat o a treia minge de break şi a luat ghemul.

Ea a cerut apoi sfatul lui Cahil, care i-a spus să nu mai rişte, să aibă răbdare şi să lungească schimburile. Halep a ajuns la minge de meci, pe serviciul rivalei, anulată cu as de Sabalenka. La mingea următoare, jucătoarea din Belarus a ratat un smeş din poziţie favoiorabilă şi apoi Halep a închis meciul, cu 6-4, după o oră şi 16 minute de joc.

La Cincinnati, calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 262.364 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 530.000 de dolari şi cu 900 de puncte WTA.

În finală, Halep o va întâlni, duminică, pe olandeza Kiki Bertens, locul 17 WTA, care a învins-o, în semifinale, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA.

Simona Halep va juca a cincea oară cu Bertens. Simona Halep conduce, cu 3-1, în întâlnirile directe, ultima partidă fiind în 2017, în semifinale la Roma, când românca s-a impus cu 7-5, 6-1.

Kiki Bertens a trăit un an de coşmar: Credeam că am cancer!

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani şi 1,68 de metri înălţime, va disputa a XXXIII-a finală din carieră, a şasea din acest an, a doua consecutivă la Cincinnati. Ea a câştigat 18 turnee până acum.

Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 14 - Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat