VIDEO Simona Halep, desfiinţată în finala turneului de la Roma. Svitolina nu i-a dat nicio şansă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul unu WTA, a fost învinsă fără drept de apel de Elina Svitolina, locul 4 WTA, în finala turneului de la Roma.

Elina Svitolina câştigă din nou turneul de la Roma şi, la fel ca anul trecut, o învinge în finală pe Simona Halep. Dacă în 2017 Simona a jucat mai bine, chiar accidentată fiind,de data aceasta Halep a avut o evoluţie modestă.

Svitolina a câştigat primul set cu 6-0 după 19 minute de joc, iar în partea a doua s-a impus cu 6-4.

Cifrele partidei sunt grăitoare: Simona nu a avut nicio minge de break, a comis 21 de erori neforţate, faţă de cele 14 ale Svitolinei, şi a trimis doar 13 lovituri câştigătoare, faţă de cele 18 ale adversarei.

Halep a avut procentaje slabe şi la serviciu şi la retur şi nu a putut face faţă unei jucătoare, Elina Svitolina, aflată în formă extraordinară. 

Simona Halep: „Vreau să o felicit mai întâi pe Elina. <Ai jucat uimitor toată săptămâna, e casa ta aici, aşa pare.> E a doua oară când joc finala, deci nu e chiar aşa de rău. Îmi doresc ca anul viitor să fiu din nou în finală şi poate va fi cea norocoasă. Dar mulţumesc, Roma, mulţumesc, Italia, pentru că este extraordinar să joc aici, voi reveni mereu cu multă plăcere şi mă bucur de fiecare moment petrecut la acest turneu", a declarat Halep, la festivitatea de premiere.”, le-a spus ea spectatorilor de la Foro Italico. 

LIVETEXT

Setul al doilea, 6-4 Svitolina

5-4 Svitolina. Jucătoarea din Ucraina va servi pentru meci. 

4-3 Svitolina. Halep salvează trei mingi de break şi rămâne în meci. 

3-2 Svitolina, care păstrează un break avantaj. 

2-1 Svitolina, break în faţă pentru jucătoarea din Ucraina. 

1-0 Halep, care îşi trece în cont primul ei joc. 

Setul unu, 6-0 pentru Svitolina

Elina Svitolina câştigă primul set după doar 19 minute. Halep a fost dominată clar în prima parte a jocului.  

5-0 Svitolina, după 14 minute de joc. Darren Cahill e chemat de Simona Halep. "Trebuie să munceşti. Dacă nu eşti pregătită să munceşti, nu se întâmplă nimic. Ai făcut multe erori neforţate". 

3-0 Svitolina, care începe "ca din puşcă". Jucătoarea din Ucraina a câştigat 12 din primele 18 puncte. 

2-0 Svitolina

Simona Halep şi Elina Svitolina se întâlnesc din nou în finala turneului de la Roma, la fel ca anul trecut. În 2017, trofeul a fost cucerit de jucătoarea din Ucraina, după o victorie în trei seturi, scor 4-6, 7-5, 6-1.

"E frumos că suntem amândouă din nou în finală. Sper să nu mă accidentez din nou. Anul trecut am jucat bine, jocul era unde ar trebui să fie. Trebuie să mă concentrez asupra mea şi să savurez meciul. E o şansă mare, un meci extraordinar şi trebuie să dau tot ce am mai bun", a spus Simona Halep, la conferinţa de presă de la finalul meciului cu Şarapova.

Pentru Simona Halep va fi a 30-a finală în WTA. Până acum, a câştigat 16 şi a pierdut 13.

Partida dintre Simona Halep şi Elina Svitolina va putea fi urmărită în format livevideo şi livetext începând cu ora 14.00.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial