VIDEO Sergio Ramos, un mârlan: Televiziunea egipteană a surprins reacţia fundaşului când Salah a părăsit terenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lumea fotbalului, există jucători cu CV-uri impresionante care evoluează la cluburi mari, însă, din păcate, au caractere mici. Sergio Ramos e unul dintre ei.

Finala Ligii Campionilor a adus victoria Realului, dar şi două momente dureroase pentru ambele formaţii. Mohammad Salah (Liverpool) şi Dani Carvajal (Real Madrid) au părăsit terenul în prima repriză din cauza unor probleme medicale şi acum riscă să rateze Mondialul care va începe peste 18 zile.

În cazul egipteanului de la Liverpool, un astfel de scenariu e cu atât mai greu de digerat cu cât el a avut un sezon fabulos cu 44 de goluri pentru „cormorani“. Salah a devenit însă victima unui fault dur comis de Sergio Ramos, iar televiziunea britanică, BT Sport, a şi anunţat că Salah va rata Cupa Mondială.

Această situaţie a creat panică în Egipt, iar televiziunea locală a difuzat un moment teribil, care dovedeşte caracterul mic al lui Sergio Ramos. Pe imaginile de mai jos se poate vedea cum fundaşul Realului râde nepăsător şi glumeşte cu tuşierul, în momentul în care Salah, accidentat de el, părăseşte terenul în lacrimi.

VEZI REACŢIA LUI SERGIO RAMOS

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”