VIDEO S-au răzbunat pe Trump? Fotbaliştii mexicani sunt acuzaţi că s-au dat la o parte pentru a elimina SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii nu vor merge la turneul final pentru prima dată după 1986, ceea ce a declanşat o reacţie virulentă în mediul online.

Săptămâna care se încheie a declanşat sărbătoarea naţională în unele ţări şi doliu fotbalistic în altele!

În Panama, calificată în premieră la un Mondial, ziua de miercuri, cea de după victoria cu Costa Rica datorită căreia prima reprezentativă a obţinut biletele spre Rusia a fost declarată zi de sărbătoare naţională! Drept urmare, şcolile au fost închise, iar angajaţii din sectorul public şi privat au primit liber. A fost şi cazul, în condiţiile în care s-a petrecut până dimineaţă în micuţul stat cu o populaţie de aproximativ patru milioane de oameni.

Problema e că panamezii s-au calificat printr-o victorie controversată, acasă, 2-1 cu Costa Rica, în care primul gol, de fapt, n-a fost! La 1-0 pentru Costa Rica, arbitrul din Honduras, Walter Enrique, a arătat spre centrul terenului, deşi mingea n-a intrat în poartă! Ulterior, Panama a marcat golul victoriei, de această dată unul corect şi spectaculos, în minutul 88.

Dacă Panama n-ar fi învins, SUA ar fi prins măcar barajul pentru CM 2018 cu Australia. Spre lauda lor, americanii n-au făcut scandal: „Nu putem să ne legăm de o greşeală de arbitraj pentru ratarea calificării. Noi trebuia să batem Trinidad şi Tobago, nu să aşteptăm jocul rezultatelor“.

Mexic s-a răzbunat pe Trump?!

Dacă jucătorii şi specialiştii americani au fost fair-play şi au vorbit despre neputinţa naţionalei lor, în loc să dea vina pe alţii, în schimb, în mediul online, fanii s-au plâns nu doar din cauza golului-fantomă marcat de Panama, ci au venit şi cu acuze la adresa mexicanilor.

Aztecii au pierdut cu 2-3 în Honduras, rezultat datorită căruia gazdele au prins locul 4 din 6, de baraj. Dacă Honduras n-ar fi câştigat, SUA ar fi beneficiat, ajungând măcar în play-off. „Mexicanii au cedat deliberat! Golurile luate de ei au fost comice. S-au răzbunat pentru declaraţiile lui Trump despre ridicarea zidului la graniţa cu ei“, a fost un scenariu pe marginea căruia s-a speculat mult în mediul online.

VEZI GOLURILE MECIULUI HONDURAS - MEXIC

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”