VIDEO România, vizitată de o emblemă a fotbalului mondial: Franco Baresi a venit la Bucureşti. Cine l-a invitat şi ce a spus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baresi (centru), alături de Iorgulescu (stânga). FOTO: lpf.ro

Unul dintre cei mai mari fundaşi din istoria sportului rege are 54 de ani, multe riduri pe faţă, însă n-a uitat de vremurile copilăriei în care colecţiona stickere cu idolii săi fotbalişti.

România n-are un campionat competitiv, cu fotbalişti de calitate, însă de acum are un album Panini dedicat jucătorilor legitimaţi în Liga I. Astfel, cei interesaţi au posibilitatea de a colecţiona stickere cu Cristi Tănase, Toto Tamuz şi alte vedete ale primului eşalon.

Potrivit site-ului oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), astăzi, s-a organizat o conferinţă de presă prilejuită de evenimentul lansării şi promovării albumului Panini Liga I.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, l-a avut invitat special la acest eveniment pe unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului, triplul câştigător al Ligii Campionilor, fostul internaţional italian, Franco Baresi. Potrivit gsp.ro, acesta a oferit o serie de declaraţii cu ocazia vizitei sale în România.

Ce a spus?

„Am crescut cu acest almanah. Am fost entuziasmat de el şi datorită lui am ajuns cunoscut în întreaga lume. Vă felicit pentru această colaborare, care e benefică pentru Liga din România“, a afirmat Baresi despre parteneriatul LPF - Panini.

Baresi, care a evoluat la o singură echipă de club, AC Milan, a vorbit apoi despre cunoştinţele sale despre fotbalul românesc.

„România a avut mereu o echipă bună şi am un mare respect pentru această naţională. Sunt bucuros să-mi aduc aminte de România, pentru că în 1982 am debut pentru Italia într-un meci cu România, la Florenţa, terminat 0-0. Cunosc echipele româneşti din cupele europene. Ştiu de Steaua şi îmi aduc aminte de Steaua, de finala Cupei Campionilor din 1989. A fost prima mea Cupă a Campionilor“, a declarat italianul.

El a vorbit şi despre jucătorii români care au trecut prin Serie A sau despre cei care sunt acum acolo. „Hagi e, cu siguranţă, cel mai bun român pe care l-am întâlnit. Era cel mai important jucător pentru România. Florin Răducioiu mi-a lăsat o impresie bună. Am fost dezamăgit când am auzit că se retrage. În acea vreme, la AC Milan era o concurenţă puternică şi îmi aduc aminte cu plăcere de el. George Puşcaş e un jucător important pentru Inter. E bine că a ajuns în Italia şi promite multe, dar trebuie să aibă răbdare. E greu să aperi în Italia, dar Ciprian Tătăruşanu s-a făcut remarcat. A apărat destul de bine“, a adăugat Baresi, care va lua cina cu Hagi în această seară.

VEZI CONFERINŢA ÎN CARE A PARTICIPAT BARESI

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete