VIDEO Proteste dure după demiterea lui Rednic. Gest macabru făcut de fanii lui  Dinamo la adresa acţionarului Negoiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suporteri ai echipei Dinamo au protestat, marţi seară, la Rin Grand Hotel, care aparţine acţionarului dinamovist Ionuţ Negoiţă, faţă de demiterea antrenorului Mircea Rednic.

Fanii prezenţi în faţa stabilimentului au aprins torţe şi au scandat împotriva acţionarului Ionuţ Negoiţă. Printre multe expresii vulgare, cei prezenţi  au strigat numele antrenorului desitituit ieri, Mircea Rednic, şi "Dinamo suntem noi". De asemenea, suporterii au venit şi cu o cruce şi cu o coroană mortuară de flori, ambele inscripţionate cu numele omului de afaceri. În urma protestului, o parte a spaţiului verde a luat foc.

Eugen Neagoe a fost numit, luni, antrenor principal al FC Dinamo, în locul lui Mircea Rednic, care a fost dat afară după ce echipa a ocupat locul 9 în clasamentul Ligii I, cel mai slab din istorie.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro