VIDEO Primul fotbalist transsexual recunoscut oficial a debutat în forţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Izaro Antxia, în vârstă de 35 de ani, a devenit primul fotbalist transsexual recunoscut oficial la nivel european, care joacă fotbal pentru o echipă de fotbal feminin.

“În noaptea dinaintea partidei de debut am fost destul de nervoasă, dar m-am calmat, pe măsură ce se apropia ora de start”, a declarat Izaro Antxia, citată de site-ul sport.es. “Sunt bucuroasă că mi s-a îndeplinit visul de a juca pentru o echipă de fete, după 11 ani petrecuţi în echipe de băieţi. Abia aştept să văd ce-mi rezervă viitorul. Modul de joc al fetelor este deosebit de cel al băieţilor, dar mă voi obişnui”, a afirmat Izaro Antxia pentru 20minutos.es. Izaro urmează un tratament hormonal şi speră să-şi poată schimba sexul prin intermediul unei operaţii pe care intenţionează să o facă spre sfârşitul anului. 

Ce este un transsexual? 

transsexuál, -ă adj. (biol.) ♦ 1. Referitor la trecerea de la un sex la altul ◊ „Există în lume circa 20.000 de persoane pe an care vor să-şi schimbe sexul, nefiind nici bărbaţi nici femei. Există şi un pionier al chirurgiei transsexuale, doctorul B. din Casablanca, care are la activ 800 de operaţii reuşite, din 1966 când au început aceste intervenţii.” Sc. 19 IV 74 p. 2. ♦ 2. s. Persoană căreia i s-a făcut operaţia de schimbare a sexului ◊ „G.B. din Noua Zeelandă este primul primar transsexual ales din lume.” R.l. 18 X 95 p. 5 (din fr. transsexuel, engl. transsexual; PR 1965, BD 1970; DEX-S) 

Johnny “Jayieh” Saelua, primul sportiv transsexual celebru

În 2011, Samoa Americană a intrat în istoria fotbalului utilizând într-o partidă oficială un jucător transsexual. El are toate atributele unei femei. Una dintre curiozităţile sportului-rege îşi are originea în Oceania, mai exact în Samoa Americană. În naţionala polineziană evoluează de ani buni un anume Johnny “Jayieh” Saelua. Până aici nimic senzaţional, doar că eroul nostru este, de fapt, o ea. Ca transsexual, Johnny joacă fotbal cot la cot cu ceilalţi bărbaţi, dar în rest se îmbracă în fustă scurtă şi e o femeie de 27 de ani extrem de atrăgătoare, aşa cum se poate vedea într-o fotografie realizată recent. Cei din Samoa Americană, inclusiv selecţionerul, se mândresc cu Saelua. 

“În echipa mea am chiar o femeie care joacă pe postul de fundaş central. Vă puteţi imagina aşa ceva în Anglia sau Spania?”, a spus cel care conduce naţionala insulară, clasată pe ultimele locuri în ierarhia FIFA. Conform tradiţiilor din Samoa Americană, Johnny “Jayieh” Saelua face parte din rândul bărbaţilor “fa’afafine”, un fel de al treilea sex. “Coechipierii mă acceptă, între noi există o relaţie de respect reciproc. Face parte din cultura noastră”, consideră femeia, care se transformă în bărbat în timpul meciurilor de fotbal.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”